„Andrei Pleşu oficiind în stilul matein! Pliat perfect pe coticirile frazării labirintice, mângâind şi ţesălând cuvintele ca pe caii de rasă, timbrând tot acest univers de splendori morbide, orori crepusculare şi reverii ale destrămării cu sonorităţi catifelate ce înfăşoară textura într-un giulgiu miraculos, sub care totul reînvie întărit spectaculos!
N-am mai fost aşa de bogat şi pufos legănat, alintat şi hipnotizat de o voce de mai bine de treizeci de ani, din vremea Teatrului radiofonic, atunci cînd, tolănit pe sofa, cu faţa în sus, mâinile pe piept şi ochii închişi, mă predam levitaţiei produse de glasul fără pereche al lui Vraca şi Manolescu, Giugaru şi Birlic, Cotescu şi Codrescu, Calboreanu şi George Constantin...
Deprins cu o lectură mentală lenevoasă (Craii lui Mateiu au adeseori fraze de-o sută de cuvinte, cu ample falduri digresive, biciuite ritmic de percuţia virgulelor şi ispitele parantezelor), curgând greu ca mierea, ori ca desfăşurările senzuale ale brocarturilor, am fost şocat iniţial de ritmul alert impus lecturii, într-o cadenţă perfectă, de respiraţie amplă, când ludic-jubilativă sau cinic-insidioasă, când aburos melancolică. Un Mateiu citit în cheia momentelor caragialiene!
Însă odată intrat în mandala vocală, te predai necondiţionat şi extatic timbrului boieresc menit să (re)căftănească în auzul veacului 21 strălucirile drăceşti, puroaiele, perlele şi nuferii ţâşnind cavalereşte din noroaiele dandysmului bucureştean de odinioară. Vocea lui Pleşu în gura spurcată, răţoindu-se bubos, a lui Pirgu! Pleşu povestindu-l parşiv-mieros pe alde Poponel, rostind cu vădită plăcere cari în loc de care, descriind-o pe Raşelica, intonând amăgirile de amurg ale lui Pantazi şi Paşadia, mirându-se-n final de chipul izbăvit prin moarte al Penei Corcoduşa!
Un regal fabulos pentru o ţară nărăvită.”
DAN C. MIHĂILESCU
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota