Oare ce să fie viaţa pentru om? Drumul între prima şi ultima suflare, sigur. Iar când ai trăit cea mai mare parte a ei, poţi spune c-ar fi şi deosebirea dintre închipuire şi realitate. Trăim permanent iîntre ceea ce ne-am dori şi ceea ce ni se oferă. Întristătoare păcăleală care trebuie îndurată cu mult curaj.
Majoritatea oamenilor îşi doresc tihna, după anumite canoane: căsătorie, copii. Copii - din dorinţa de-a a lăsa urma pe lume şi de-aţi investi mult-puţinul cât ţi l-ai insuşit. Tu, capra, ţi-ai dori ca iada să sară casa. Precum întreaga noastra existenţă şi copiii sunt parte integrantă a ruletei ruseşti.
Viaţa noastră depinde adesea de-o spărtură în trotuar, ce ne poate lăsa schilozi. Depinde, depinde, depinde...Cred că idealul unei vieţi echilibrate e liniştea şi lipsa evenimentelor care s-o perturbe.
Şi când ne dăm seama de ce anume ţin sănătatea noastră, echilibrul nostru, "fericirea noastră" - de cele trei ursitori care ne menesc - nu putem să nu spunem atât despre noi înşine, cât şi despre tot ceea ce ne înconjoară şi este la fel de precar ca şi noi: Viaţă, viaţă, legată cu aţă.
Ileana Vulpescu
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota