Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Primul Război Mondial

30 Aprilie, 2014

Ai această carte în mână. Următorul lucru pe care trebuie să-l faci este să pregătești două cafele, să așezi cea mai bună față de masă şi să pui două scaune confortabile, unul pentru tine și unul pent...

Dragă viață

30 Aprilie, 2014

După ce am terminat Dragă viaţă, mi-am imaginat-o pe autoare drept un savant genial, dement, care are acces la toate evenimentele din viețile oamenilor normali, le strânge, le condensează și le transformă în esențe tari pe care, mai apoi, le picură sinistru în scurte povestiri. Povestirile ajung la cititori care devin, automat și fără drept de apel, dependenți de scriitura tăioasă, ascuțită și pre...

Avertisment: Poate conţine urme de alune

30 Aprilie, 2014

Avertisment este o carte pentru părinţii care s-au săturat. S-au săturat de programul de lucru de 8 ore. S-au săturat să încaseze indemnizaţia. S-au săturat de manualul de matematică de-a opta. S-au s...

Drumul spre casă

23 Aprilie, 2014

Problema crizei dinastice a monarhiei române ţine mai degrabă de o istorie contrafactuală decât de situaţia concretă a României – Ce-ar fi dacă România ar alege să fie condusă de un rege (sau o regină)? Deşi această întrebare poate părea lipsită de miză, faptul că suntem contemporani cu unul dintre ultimii conducători de stat care au luat decizii (şi încă unele majore) în cel de-al Doilea Război...

Dezonoare

23 Aprilie, 2014

Coetzee exploatează la maxim acel mod de a reda realitatea de care doar ficţiunea poate fi capabilă. Şi, deşi realitatea este brutală, indezirabilă, violentă, personajele sale nu duc nici o luptă în plus, nu trec prin nici o dramă gratuită. Realitatea are exact dimensiunile potrivite, nu e nici prea îngustă, mai aspră decât ar trebui să fie, nici prea amplă, riscând să cadă în poveste. Dezonoare...

Copilăria lui Isus

23 Aprilie, 2014

Coetzee nu scrie nici un cuvânt în plus. Frazele, capitolele, întreaga poveste nu ar fi putut fi nici mai lungi, nici mai scurte decât sunt. Totuşi, într-o austeritate deplină, prind viaţă personaje atât de complexe, şi momente cu interpretări şi implicaţii atât de profunde, încât ai crede că limitele limbajului au reuşit să depăşească de mult limitele lumii. „Prind viaţă“ este, de fapt, mult spus...

Matilda

23 Aprilie, 2014

„Nu face niciodată lucrurile pe jumătate, dacă vrei să scapi cu basma curată. Întrece măsura. Fă lucrurile până la capăt. Asigură-te că tot ce faci e aşa de nebunesc încât devine de necrezut.“ Asta pa...

Moscova Petușki

23 Aprilie, 2014

Un adevărat poem bahic în proză aveți domniile voastre în față. Oh, și ce poem! Moscova-Petuski a lui Venedikt Erofeev este un dezmăţ, un înec al sufletului în alcool, un bilet doar dus pe drumul neclar și nesigur al lumii văzute prin fundul unei sticle goale de votcă. O adevărată odă dedicată tuturor bețivilor care au înțeles și au supraviețuit bolșevismului cu ajutorul paharelor pline de tărie....

Secretul doamnei Frankweiler

23 Aprilie, 2014

Elaine Lobl Konigsburg reuşeşte atât de bine să pătrundă în mintea, comportamentul şi limbajul celor doi eroi ai cărţii încât ai zice că întreaga poveste e scrisă direct de mânuţele unor copii. Sunt convins că, după terminarea lecturii, multe fetiţe şi mulţi băieţi vor vrea să devină Claudia şi James. De altfel, cui nu i-ar plăcea să locuiască într-un muzeu, în Muzeul Metropolitan de Artă din New...

Dragonul tatălui meu

23 Aprilie, 2014

Cele trei cărţi despe Elmer şi dragonul sunt tot atâtea aventuri captivante, pline de curaj, altruism şi inteligenţă ale unui copil hotărât să salveze un pui de dragon captiv în Insula Sălbatică şi care trebuie să ajungă la familia sa de dragoni din Ţinutul Albastru. Bineînţeles că pentru asta oricine ar avea nevoie de un pic de pastă de dinţi, de un pieptăn, de câteva fluiere şi de alte ustensile...

1 ... 63 64 65 66 67 68 69 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook