Drumul spre casă

Vlad Zver
Vlad Zver 23 Aprilie, 2014
❤ 811

Problema crizei dinastice a monarhiei române ţine mai degrabă de o istorie contrafactuală decât de  situaţia concretă a României – Ce-ar fi dacă România ar alege să fie condusă de un rege (sau o regină)? Deşi această întrebare poate părea lipsită de miză, faptul că suntem contemporani cu unul dintre ultimii conducători de stat care au luat decizii (şi încă unele majore) în cel de-al Doilea Război Mondial dă o importanţă aparte întregii discuţii cu privire la succesiunea la tron, dar este, cu siguranţă, şi o preocupare constantă a monarhiştilor înflăcăraţi sau nostalgici.

Deşi teoretic în afara liniei de succesiune, Casa Regală ne oferă ca alternativă, imaginea Principelui Nicolae „de Roumanie“, fiul Principesei Elena, stabilit în România la 27 de ani (aceeaşi vârstă la care şi Carol I intra în ţară). Drumul spre casă ne arată, de fapt, portretul  Principelui Nicolae, prezentat aici atât de familie şi cunoştinţe, cât şi prin intermediul dialogului cu Filip-Lucian Iorga.

Pentru gustul meu, amănuntele sunt prea personale şi, poate, nepotrivite pentru o figură regală, dar sunt convins că îşi au importanţa lor pentru amatorii de detalii în spiritul îmbinării dintre viaţa privată şi cea publică, marca „William and Kate“.

Pachete de cărți – mai multe povești
Cartepedia 03 Septembrie, 2026
Pachete din seriile preferate ale copiilor Când o serie îi cucerește, copiii vor să rămână cât ma...
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...

Urmărește-ne pe Instagram