Moscova Petușki

Vlad Zver
Vlad Zver 23 Aprilie, 2014
811

Un adevărat poem bahic în proză aveți domniile voastre în față. Oh, și ce poem!

Moscova-Petuski a lui Venedikt Erofeev este un dezmăţ, un înec al sufletului în alcool, un bilet doar dus pe drumul neclar și nesigur al lumii văzute prin fundul unei sticle goale de votcă. O adevărată odă dedicată tuturor bețivilor care au înțeles și au supraviețuit bolșevismului cu ajutorul paharelor pline de tărie.

Eroul Venicika Erofeev este un alter ego pe care, până la urmă, l-am putea regăsi în oricare dintre noi. Deși clișeul ne pândește la colț, poate-poate ne prinde și numim călătoria lui Venicika inițiatică, scăpăm ușor de stăpânul monotoniei și al derizoriului pentru că eroul nostru este un adevărat maestru care a depășit de mult stadiul de ucenic într-ale alcoolizării. Rețetele de cocktail-uri mortale, monologurile și gândurile filosofice și literare profund alcoolizate ne oferă o perspectivă asupra universului clătinat și tremurând al veșnicului mergător pe patru cărări, perspectivă când amuzantă, când sumbră, dar mereu interesantă și spectaculoasă.

Întregul poem este, de fapt, un delirium tremens care devine din ce în ce mai intens pe măsură ce trenul se apropie sau se îndepărtează de Moscova sau Petușki. O călătorie pe care nu vrei să o ratezi mai ales dacă biletul se plătește în mililitri de tărie/kilometru. Poate că nu ar strica să ai o sticlă de votcă cu tine ca să nu te dea nașul afară din tren.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram