Coetzee nu scrie nici un cuvânt în plus. Frazele, capitolele, întreaga poveste nu ar fi putut fi nici mai lungi, nici mai scurte decât sunt. Totuşi, într-o austeritate deplină, prind viaţă personaje atât de complexe, şi momente cu interpretări şi implicaţii atât de profunde, încât ai crede că limitele limbajului au reuşit să depăşească de mult limitele lumii. „Prind viaţă“ este, de fapt, mult spus, pentru că, în Copilăria lui Isus, protagoniştii sunt departe de a trăi ca oricare alţii. Ei ajung, în mâna scriitorului sud-african, să experimenteze un cu totul alt fel de a fi, un mod de existenţă suspendată, în care protagoniştii nu vin de nicăieri şi nici nu pleacă nicăieri, parcă pentru a ilustra una dintre afirmaţiile fundamentale ale romanului: „o viaţă nouă e o viaţă nouă, nicidecum o viaţă veche reluată într-un decor nou“.
Un roman dens, alegoric şi filosofic în care fiecare premisă este chestionată şi în urma căruia nimic nu mai rămâne subînţeles. Un roman care se ia pe stomacul gol şi cu stiloul în mână.
