Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Hipster Hiltler

29 Mai, 2014

Dacă Hitler era Hipster atunci...
Dacă Hitler era Hipster atunci... Ba nu. Dacă un Hipster era Hitler atunci... Off, nici aşa. Însă...

Mr Gwyn

29 Mai, 2014

Despre Kant, Einstein spunea că dacă nu ar fi pierdut vremea cu cercetări filosofice, ar fi ajuns cu siguranţă să facă descoperiri ştiinţifice remarcabile despre timp. Nu m-aş mira dacă mâine-poimâine...

O istorie culturală a toaletelor

29 Mai, 2014

Nu vei mai vedea cu aceiași ochi Parisul de acum încolo și ai grijă când și cum dai paginile să nu te stropești!
Stimate cititor, trebuie să-ți spun două lucruri foarte importante despre acest volumaș: nu vei mai vedea cu aceiași ochi Parisul de acum încolo și ai grijă când și cum dai paginile să nu te stropești...

Legile fundamentale ale imbecilităţii umane

29 Mai, 2014

Am citit cartea și am căzut pe gânduri: sunt sau nu sunt imbecil?
Autorul spune că a găsit imbecili până și printre câștigătorii de Premiul Nobel. În acest caz, care sunt șansele ca eu să nu fiu unul dintre ei? Imbecil, nu câștigător de Premiu Nobel, bineînțeles. M...

Iepurele mizantrop

29 Mai, 2014

Dacă ai probleme în a înțelege realitatea, citește Iepurele Mizantrop!
Dacă ai dificultăți în a înțelege ce se întâmplă în jurul tău, citește Iepurele Mizantrop! Dacă nu...

Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă

29 Mai, 2014

Pentru cei mici, Michael Ende inventează lumi, lumi în care orice copil şi-ar dori să ajungă şi personaje pe care oricine ar vrea să le întâlnească. Asta deşi raţiunile pentru care acestea apar sunt d...

Hiturile celebre din epoca Showa

29 Mai, 2014

Conflictul dintre generații poate să fie prezentat în destul de multe feluri. Se pot înfrunta la televizor porcăindu-și gusturile muzicale sau dându-și cu plăcinte în cap. Sau se pot mustra pe facebook. Sau își pot lua lumea în cap, unii mergând la prieteni ca să tragă o beție soră cu moartea, alții în aziluri sau pe malurile vreunui Ocean. Ei bine, în mintea lui Ryu Murakami, conflictul dintre g...

Anomalii

29 Mai, 2014

Nu mi se pare deloc corect că acest roman al lui Joey Goebel este comparat cu proza lui Chuck Palahniuk. Pentru simplul motiv că o astfel de comparaţie poate să sperie tocmai cititorii care ar savura cu adevărat proza lui Goebel. Anomalii este o trupă formată din 5 personaje care mai de care mai interesante. O nimfomană de 80 de ani, o fetiţă de 8 ani, un negru filosof şi poet, un irakian şi o sa...

Novecento

29 Mai, 2014

Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai frumoase cărți scrise vreodată. Alessandro Barico nu este un simplu vrăjitor al cuvintelor, este un adevărat șaman mitologic care transformă cuvint...

În supa miso

29 Mai, 2014

Kenji este un ghid turistic al plăcerilor din Tokyo. Cunoaṣte foarte bine cartierul în care se vinde sex, ṣtie toate bordelurile ṣi localurile în care ṭi-l poṭi procura, precum ṣi pe cei care îṣi ofer...

1 ... 57 58 59 60 61 62 63 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook