Pentru cei mici, Michael Ende inventează lumi, lumi în care orice copil şi-ar dori să ajungă şi personaje pe care oricine ar vrea să le întâlnească. Asta deşi raţiunile pentru care acestea apar sunt dintre cele mai curioase. De pildă, cine ştie, până la urmă, cum a ajuns regele Alfons al XII-lea Fără un Sfert să conducă Lummerland-ul, o ţară în care abia încap 5-6 locuitori, sau cum poate găzdui deşertul un personaj care, pe măsură ce se îndepărtează, devine din ce în ce mai mare.

Pentru cei mari, Michael Ende ştie să strecoare ici-colo remarci pline de inteligenţă, profunzime şi umor. Fragmentul preferat e o mostră de ontologie quineană de cea mai bună calitate:

„-Bine, dar suntem aici în faţa ochilor dumneavoastră. Ceea ce înseamnă, nu-i aşa, că pur şi simplu existăm.

-Asta o poate spune orişicine, îl puse la punct mai marele bonz, amuzat“.