Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic. Este fiul artistului plastic Edgar Ende, cu care a avut o relaţie tensionată, marcată de scurte momente de reconciliere. Una dintre cărţile lui, Der Spiegel im Spiegel. Ein labyrinth, un volum de povestiri suprarealiste, este ilustrată cu optsprezece dintre litografiile tatălui său. Intenţionând să devină actor, Ende a studiat teoria interpretării clasice şi moderne şi a audiat cursuri de regie. La încheierea studiilor, a fost repartizat la un teatru de provincie. Deşi nu a avut apariţii remarcabile pe scenă, actoria a fost benefică pentru cariera sa literară.
După ce fusese respins de mai multe edituri, primul roman al lui Ende, Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, apare, în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.
Din 1970, Ende s-a stabilit la Roma împreună cu soţia sa, Ingeborg Hoffmann. În 1973 îi este publicat, în Germania, romanul Momo, la care lucrase timp de şase ani; acesta va fi tradus în peste 30 de limbi.
Solicitat să participe la a doua ediţie a Antologiei inocenţei, coordonată de scriitorul român Iordan Chimet, Ende devine prietenul acestuia. Au purtat o corespondenţă adesea clandestină (din cauza restricţiilor impuse de regimul comunist din România acelor vremuri), care a fost ulterior publicată de Chimet sub titlul Scrisori printre gratii. Ende va împrumuta din feeria lui Chimet, Închide ochii şi vei vedea Oraşul, un personaj, Elli, pentru o piesă de teatru în versuri şi în proză, transpusă ulterior pe muzică. În 1979 apare romanul Povestea fără sfârşit, „o carte pentru copii, potrivită şi pentru adulţi" şi „o carte pentru adulţi, potrivită şi pentru copii", după cum a numit-o critica. Povestea fără sfârşit este ecranizată în 1983, dar Ende consideră filmul un produs strict comercial, care s-a îndepărtat mult de romanul său; a urmat un proces pe care scriitorul l-a pierdut. În 1986, romanul Momo a fost, la rândul său, ecranizat; de această dată, autorul s-a arătat destul de mulţumit de film.
În 1985, după moartea lui Ingeborg, Ende se reîntoarce în Germania. Aici se recăsătoreşte, în 1989, cu traducătoarea japoneză a cărţilor sale, Mariko Sato.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota