Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Podul cu trei arce

21 Mai, 2015

Kadare îşi construieşte cu migală cele trei arce ale podului într-un loc în care apa trasează grijulie cursul vieţii celor din jur, cursul locurilor prin care trece, plasate în cadrul de legendă mărgi...

Întreab-o pe Alice

21 Mai, 2015

Drogurile fac rău. Te distrug. Toată lumea știe asta. Și atunci de ce protagonista acestui jurnal o ia razna și face toate prostiile posibile din cauza drogurilor? De ce nu se oprește, mai ales că pr...

Noi aventuri cu Paddington

21 Mai, 2015

Ursulețul Paddington are un set de pozne noi și vrea să ni le împărtășească! Cum să nu-l primești și să-i asculți trăsnăile?
Totul începe cu o fotografie de familie care nu iese chiar așa cum a plănuit-o Paddington, continuă...

Marele Nate. O ia razna

21 Mai, 2015

Nate se întoarce! Și de data asta are ceva surprize care te vor da pe spate! De exemplu, va ajunge să fie foarte, foarte, foarte ordonat pentru că s-a certat cu prietenul său cel mai bun, Francis. C...

Numărul zero

21 Mai, 2015

O mână de redactori sunt strânși de un individ dubios, angajat de un om de afaceri misterios, pentru a face un jurnal lunar în care diferite personalități să fie discreditate. Printre ei se găseşte și un personaj cu puternice tendințe paranoice care dezvoltă o adevărată teorie extrem de complexă cu privire la o lovitură de stat planificată de un Mussolini încă în viață în anul 1970. Naratorul, un...

Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze

21 Mai, 2015

Cartea neterminată de Jose Saramago începe foarte bine.
Artur Paz Semedo lucrează într-o fabrică de armament ușor și muniții. Este pasionat de război. Citeș...

Ultimele zile cu Adolf Hitler

21 Mai, 2015

Erich Kempka a fost șoferul personal al lui Hitler vreme de 13 ani. A fost printre cei care au stat alături de dictator în buncărul în care acesta și-a luat viața. A fost închis și interogat ani de-a rândul cu privire la viața sa alături de Führer și în anul 1950 a înregistrat la notar documentul pe care-l aveți acum în față. Alături de memoriile lui Kempka se mai găsește în volum un text semnat...

Hitler, vecinul meu

21 Mai, 2015

Edgar Feuchtwanger își aduce aminte la 88 de ani cum era pe când avea doar 5 ani și era vecin cu Hitler. A fost vecinul său din 1929 până în 1939. În 1929 avea 5 ani. Și o memorie și o capacitate de înțelegere de invidiat pentru că volumul de față conține atâtea detalii încât ai impresia că a fost scris chiar atunci. Din acest punct de vedere probabil că volumul scris de Feuchtwanger este de o im...

Frumoasele ruine

21 Mai, 2015

În 1962, Italia, o frumoasă tânără acriță poposește la pensiunea lui Pasquale din Porto Vergogno. Pe tânără o cheamă Dee Moray și e însărcinată. Trebuia să joace în mega-producția Cleopatra alături de Liz Taylor și Richard Burton. În schimb a ajuns la Pasquale, crezând că suferă de cancer la stomac. Peste câțiva zeci de ani, Pasquale va încerca să o caute din nou. Însă reîntâlnirea lor nu se va pe...

Viața financiară a poeților

21 Mai, 2015

Matt Prior merge să cumpere lapte pentru băieții săi. Timp numai bun ca să se gândească la nevasta ce-l înșeală, băncile care-l amenință că-i iau casa, faptul că nu are un loc de muncă, la tatăl senil, chestiuni din astea la care se gândește toată lumea când se duce să cumpere lapte de la non-stop. Pentru că problemele lui Matt sunt nasoale rău, îngerul său păzitor îi scoate-n față niște puștani c...

1 ... 31 32 33 34 35 36 37 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook