Născută la Iaşi, în 26 decembrie 1935, Viorica Cortez a urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi ale Conservatorului din Iaşi, desăvârşindu-şi pre gătirea muzicală la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, la clasa Artei Florescu. Şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului „Gavriil Musicescu“ din Iaşi. A câştigat câteva dintre cele mai importante competiţii vocale: Toulouse (1964), s’Hertogenbosch (1965) şi Concursul Internaţional „George Enescu“, Bucureşti (1967). Angajată a Operei din Bucureşti, a părăsit România în 1970, din pricina şicanelor autorităţilor comuniste, care încercau să îi zădărnicească afirmarea internaţională. Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaţionale. Prezenţele (unele record) pe scenele de la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, pleiada de parteneri, dirijori şi regizori dintre cei mai valoroşi, amploarea repertoriului, longevitatea şi în zestrările artistice ieşite din comun definesc portretul uneia dintre cele mai complete artiste lirice ale ultimilor patruzeci de ani. În prezent, Viorica Cortez locuieşte la Paris şi îşi împarte timpul între master classes, jurii internaţionale şi lecţii de canto particulare, fără a neglija invitaţiile de prelungire a carierei în roluri de compoziţie.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Viorica Cortez
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.42 (19)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.2 (10)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Chestionare pentru obținerea permisului de conducere auto. Categoria B 20245 (2)35,92 lei44,9 leiÎn stoc-20%