Matei Brunul

"Asta este intreaga carte: un excelent roman, o poveste in sensul originar, in care un povestitor (marionetistul) arata si spune tot ce trebuie sa vada si sa auda cititorul."

"Matei Brunul marcheaza, cred, o deloc ezitanta si pe deplin asumata miscare de recul spre izvoarele compozitiei romanesti dramatice, cu accentuate efecte filmice, dumasiene, care insista mai mult asupra continuturilor fabulei decit asupra mesteririi unui discurs narativ surprinzator si original. Teodorovici nu s-a ferit, asadar, de simetrii sau de maniheisme simbolice, de baletajul aproape desuet intre trecutul si prezentul eroului sau de asamblarea si taierea cadrelor dupa principiul autonomiei acelor tableaux din vechile tratate inchinate reprezentatiei teatrale. De fapt, toate cele douazeci si cinci de capitole ale romanului Matei Brunul prezinta un soi de autonomie sui generis, de nuvele inlantuite conform unei logici narative nu foarte indepartate de modelul renascentist al naratiuni jucate, puse in scena. Refuzindu-le personajelor orice moft democratic destabilizator si indepartind orice ispita postmodernista, Teodorovici nu s-a ferit, apoi, nici de ipostaza autocratica a naratorului omniscient sau mai degraba a regizorului de film, asezat confortabil intr-un scaun, deasupra acelor fiinte de comedie, agitate si schimonosite in asa fel incit sa corespunda desenului sau interior, si mai ales Povestii ce se cere spusa."

"Privit in integralitatea sa, Matei Brunul e un roman foarte bine condus, in care detaliile se imbina, in final, precum dintii unui fermoar. Fapt cu atit mai surprinzator cu cit alternarea povestilor, schimbarea modului de focalizare, aminarea unor evenimente si eludarea completa a altora ar fi putut lasa impresia ca prozatorului ii scapa lucrurile de sub control. Departe de asa ceva, toate aceste tertipuri, niciodata parazitare, converg intr-o naratiune vie si tensionata, menita sa tina cititorul cu sufletul la gura.
De aceea (...) Matei Brunul consacra un prozator remarcabil, in masura sa spulbere, prin tematica si prin realizare, acuzele de frivolitate adresate intregii generatii."

"In receptarea romanului este evidenta o suma de constante prin care se incearca definirea in linii mari a romanului, fara a depasi niste lucruri de bun simt, evidente la lectura (atunci cind nu ne aflam in situatia unui critic care foloseste romanul ca pretext pentru a epata). Interpretarile sint asemanatoare in primul rind din cauza constructiei riguroase care lasa libertate cititorului doar in interpretarea fnalului, dar si in acest caz libertatea este limitata, intr-o anumita masura, prin anticipare."