Descriere produs
Kinderland, bestsellerul Editurii Cartea Românească la târgul de carte Bookfest (2013), a fost distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză (ediţia 2014), şi cu Premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica (Slovenia) şi a fost nominalizat la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiul literar „Augustin Frăţilă”. Este de asemenea tradus în germană şi în slovenă.
La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama” celor doi fraţi mai mici atunci când părinţii pleacă la muncă în străinătate, după „bani lungi”. Prin ochii fetiţei descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii şi bătrâni. Aici copiii învaţă singuri să supravieţuiască, în timp ce aşteaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinţilor acasă. Dar aceştia nu se lasă înduplecaţi nici atunci când sunt invocaţi prin ritualuri magice, păgâne. Părăsiţi, copiii se alină cu amintirile vagi ale unei vieţi normale de familie, imitând, înainte de vreme, gesturile adulţilor.
Cristina povesteşte despre cruzime şi tandreţe, despre durere şi mângâiere, disperare şi speranţă – despre ţara copiilor maturi, ale căror glasuri nu sunt ascultate de nimeni.
Capătul drumului (2018) ,
Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări (2019) ,
Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine (2019) ,
Buburuza (2019) ,
Ionesco. Elegii pentru noul rinocer (2020) ,
Maestrul și Makarenko (2023) ,
Caiet de cenzor (2017) ,
Detalii produs
Autor: Liliana Corobca
ISBN: 978-973-46-5516-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 200
Limbă: Română
Dimensiuni: 10,6x18 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Polirom
Teme: copilărie, iubire, supraviețuire, familie
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Cărți premiate