Descriere produs
Premiul Nobel pentru Literatură 1999
Toba de tinichea, romanul care a şocat Germania şi a devenit bestseller internaţional, a fost ecranizat în 1979 de regizorul Volker Schlöndorff. Pelicula a primit Premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes şi Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Capodopera lui Günter Grass, Toba de tinichea este o pretinsă autobiografie a piticului Oskar Matzerath, născut la graniţa dintre Germania şi Polonia, avînd doi taţi prezumtivi, care susţine că s-a oprit deliberat din creştere la vîrsta de trei ani în semn de protest faţă de lumea adulţilor. Oskar asistă la nazificarea familiilor germane obişnuite, la ororile războiului şi la miracolul german postbelic. Acuzat de o crimă pe care nu a comis-o, Oskar este închis într-un ospiciu, de unde, cu vocea sa ascuţită care sparge geamurile şi cu răpăitul tobei sale de jucărie, condamnă toată nebunia lumii moderne.
„Oamenii au spus dintotdeauna poveşti. Cu mult înainte ca omenirea să fi învăţat să scrie, se spuneau şi se ascultau poveşti. În această epocă a scrisului, păstrăm încă amintirea originilor orale ale literaturii. Iar acesta este un lucru bun, pentru că, dacă rostirea ar cădea în uitare, poveştile noastre ar fi uscate ca praful.” (Günter Grass)
Toba de tinichea (Top 10+) (2013) ,
Pisica şi şoarecele (Top 10+) (2020) ,
Ani de cîine (Top 10+) (2020) ,
Pachet Trilogia Danzigului (2023) ,
Ani de cîine (2014) ,
Scriitori germani din România de după 1945 (2013) ,
Toba de tinichea (Top 10+) (2013) ,
Sentimentul primar al nevinovăției (2023) ,
Punci cu porunci - PB (2016) ,
Raftul cu ultimele suflări (2019) ,
Detalii produs
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți ecranizate
Cărți premiate
Speciale >> Cărți care stârnesc reacții
Speciale >> Premiul Nobel
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Opinii editoriale
„Un roman formidabil, o capodoperă a absurdului.”
The New York Times„Cel mai mare roman scris de un autor contemporan.”