TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Starul
Vezi
galerie

Starul

de Yukio Mishima

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction

Id: #427833

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Starul, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.

 

La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Yukio Mishima

Traducător: Andreea Sion

Data apariției: ianuarie 2023

Titlu original: Star

ISBN: 978-606-097-174-0

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 104

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: conflict, iubire, secret, succes

 

Din blogul Cartepedia

Cezara Dima Cezara Dima

,,Starurile nu au nevoie să viseze, cel puțin asta crede toată lumea. Dar ce mai rămâne din identitatea ta atunci când nu mai ai țeluri și o țară întreagă te idolatrizează și te recunoaște doar pentru......“

citește mai mult
 

Opinii editoriale

„Mishima este un maestru al psihologiei: estompează diferențele dintre identitatea lui Yutaka Mizuno și personajele pe care acesta le joacă prin tranziții năucitoare, însă niciodată disonante, între scenele de film și realitate. Zeci de ani de la publicare, această poveste dinamică despre pierderile și orbirea induse de atenția nesfârșită a publicului va rezona cu mulți cititori.”

Publishers Weekly

„Starul nu este doar o carte pentru cei care vor să citească integral un autor, ci este o fericită reîntâlnire cu un geniu.”

The Japan Times

„Povestea atât de complexă psihologic a lui Yutaka Mizuno, un tânăr actor de filme cu gangsteri, se bazează, în parte, pe propriile experiențe actoricești ale lui Mishima. Este o operă literară reper pentru Japonia secolului XX.”

Barnes and Noble

„O contemplare rafinată a existenței și a morții, iar proza lui Mishima este extrem de puternică.”

Los Angeles Review of Books
Yukio Mishima
Yukio Mishima
Autor

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul ş...

vezi autor