Copilăria

„Pe 12 august 18…, exact la trei zile după aniversarea mea, cînd împlinisem zece ani şi primisem nişte daruri minunate, Karl Ivanîci m‑a trezit din somn la şapte dimineaţa, dînd chiar deasupra capului meu cu un plici – un băţ cu fîşii de hîrtie cerată – după o muscă. Lucru pe care l‑a făcut cu atîta neîndemînare, încît a nimerit iconiţa îngerului meu, agăţată pe tăblia patului de stejar, iar musca omorîtă mi‑a căzut drept în cap. Mi‑am scos nasul din plapumă, am oprit cu o mînă iconiţa care încă se legăna, am azvîrlit musca moartă pe jos şi, măcar că aveam ochii cîrpiţi de somn, i‑am aruncat o privire supărată lui Karl Ivanîci. Dar el, în halatul lui vătuit, pestriţ, încins cu un brîu aşijderea, cu scufia lui împletită, roşie şi cu ciucure şi cu cizmele moi din box în picioare, şi‑a văzut mai departe de treabă, umblînd pe lîngă pereţi, chitind şi pocnind muştele…”