Generația marelui exod

„Grupajul de versuri intitulat ostentativ Generația Marelui Exod, sub semnătura lui Adrian Rușcea, pare a fi un proiect pentru posteritate, un jurnal autobiografic în care personajul liric povestește cu o vervă molipsitoare întâmplări ale ființei sale, sub forma unei spovedanii în care sufletul este cel care încearcă să se vindece. Din fericire, Adrian Rușcea se vindecă prin scris, punându-și sufletul pe tavă. Mai mult, își dorește ca acest testament liric să fie o dovada că orice plecare este egală cu dezrădăcinarea, devenit concept estetic fundamental în cărțile autorilor români și nu numai.

***

Vocea lirică se strecoară discret, substituind un fiu risipitor în căutarea timpului pierdut. De altfel, acest mod de a povesti în versuri este molipsitor și captivant, ca și cum ai răsfoi un album de familie și ai constata că fiecare chip drag se compune din perspectiva unui fiu risipitor, spovedindu-se cu o profundă sinceritate.

Discursul liric este, prin excelență, biografist. Ni se relevă un eu exacerbat, situat în centrul poveștii, destăinuindu-se într-un registru amar, despre visul himeric al Occidentului.

Simplitatea versurilor, rima spontană fără elaborări pretențioase, imprimă versurilor un impuls cântabil care le-ar putea converti în cântece ale străinătății. De altfel, însuși poetul insinuează această idee în subtitlul Poezia Diasporei.”