Marea carte a uitării
de Gabriel Chifu
Titlu apărut în colecția Serie de autor Gabriel Chifu la Cartea Românească | Art
Descriere produs
„Cronica, de autor întocmită, a unor întâmplări aproape reale petrecute într-un oraș aproape imaginar”: nu se putea o mai bună caracterizare a Mării cărți a uitării decât acest subtitlu al romanului lui Gabriel Chifu. Nu e vorba doar de împletirea, firească în orice roman, dintre realitate și ficțiune, ci de ceva mai mult. Tot autorul găseşte cuvintele potrivite intr-o precizare din pagina de gardă: „N-am descris ce s-a petrecut, am descris ce mi-am imaginat că s-a petrecut."
Formularea se aplică nu numai romanului de faţă, ci și celorlalte romane ale lui Gabriel Chifu și, în principiu, oricărei scrieri care aparține genului romanesc de ieri și de azi. În fond, orice roman este o ficțiune, chiar și cel autobiografic (sau, cu termenul pus în circulație în 1977 de romancierul și criticul francez Serge Doubrovsky, autoficțional). Nu cantitatea de realitate îl definește, ci perspectiva subiectivă asupra realității. Cronica lui Gabriel Chifu este un roman realist, impregnat de istorie contemporană, și totodată o parabolă în care viața de zi cu zi, pe o perioadă întinsă, a unui oraș oarecare e zugrăvită din unghi moral și politic.
În drum spre Ikaria (2020) ,
Unde se odihnesc vulturii (2021) ,
Maratonul învinșilor (2021) ,
Cartograful puterii (2022) ,
Detalii produs
Autor: Gabriel Chifu
ISBN: 9789732334058
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 584
Limbă: Română
Dimensiuni: 13,5x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Cartea Românească | Art
Teme: identitate, societate
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Opinii editoriale
„Marea carte a uitării (uitarea care-nchide-n scrin cu mâna ei cea rece evenimente şi destine) este deopotrivă o Mare carte de învățătură, în care nu e vorba doar de personaje și de întâmplări fictive, ci de noi toţi, oameni reali, fie că am trăit în acea epocă și într-un loc asemănător, fie că ne-am născut mai târziu şi într-un loc diferit (situaţie care va deveni în viitor absolut normală pentru toți cititorii), fiindcă noi toți avem de învățat din lecțiile istoriei. Cu atât mai mult, cu cât ceea ce citim nu este o pagină de istorie, ci un roman, și încă unul excepţional, în care imaginația potențează semnificația faptelor și le imprimă un caracter de universalitate de care niciunul dintre noi nu e neapărat conștient când le trăiește sau când îi sunt relatate de o străină gură. În pofida pesimismului autorului de la sfârşit, îi citim romanul ca să învăţăm să nu uităm.”
Nicolae Manolescu