logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Vezi mai multe
produse din:

Vezi toate cărţile

Autor \ Silviu B. Moldovan

BIOGRAFIE

De la 1 septembrie 2000, angajat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Doctor în istorie al Facultăţii de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova (2006), cu lucrarea România şi începutul războiului rece. Studiu de caz (sub coordonarea prof. Gh. Buzatu). Între anii 2001 şi 2005 – şeful Serviciului Cercetare din cadrul C.N.S.A.S. În perioada de referinţă, Serviciul a publicat sub egidă proprie peste 15 volume. Din anul 2007, redevine şeful Compartimentului Cercetare din cadrul C.N.S.A.S.

Activitate editorială: secretar ştiinţific de redacţie al revistei „Europa XXI”, Iaşi (1997-2000); membru în Colegiul redacţional al seriei „Arhivele Securităţii”, editată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; coordonator al colecţiei „Spaţiul iugoslav”, iniţiată în 2001; Coordonator al „Buletinului” Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, supliment al revistei „Dosarele Istoriei” (din 2002); coordonator al colecţiei „Biblioteca de istorie” a Editurii Nemira din Bucureşti (din 2004). A colaborat la editarea mai multor volume de documente, precum: „Bande, bandiţi şi eroi”. Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, 592 – XXXVI p. ; Trupele de Securitate (1949-1989), Bucureşti, Editura Nemira, 2004, 712 p.; Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii, 1959-1989 (alături de Clara Cosmineanu), Bucureşti, Editura Nemira, 2005, 400 p.