Mihály Vajda s-a născut la Budapesta la 10 februarie 1935. Este unul dintre cei mai renumiţi filosofi contemporani ai Europei Centrale, scrierile lui fiind deosebit de apreciate. Prodigioasa lui activitate se reflectă şi în distincţiile academice pe care le-a dobîndit de-a lungul timpului: este profesor al Facultăţii de Ştiinţe “Kossuth Lajos” din Debreţin, preşedintele Comisiei Filosofice a Academiei Maghiare, vicepreşedintele Societăţii Maghiare de Filosofie şi Doctor honoris causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj. Scrierile lui Vajda se răsfrîng în aceeaşi măsură asupra domeniului fenomenologiei, al hermeneuticii şi al filosofiei politice (în special problema fascismului şi a marxismului). Dintre cele mai importante lucrări pot fi menţionate: A husserli fenomenológia tudományfelfogásának bírálatához [Contribuţii la critica concepţiei despre ştiinţă a fenomenologiei husserliene] (1968), A mítosz és a ráció határán. Edmund Husserl fenomenológiája [La graniţa dintre mit şi realitate. Fenomenologia lui Edmund Husserl] (1969), Fascism as a Mass Movement [Fascismul ca mişcare de masă] (1981), The State and Socialism [Stat şi socialism] (1981), Marx után szabadon, avagy Miért nem vagyok már marxista? [Liber după Marx sau de ce nu mai sînt marxist?] (1990), A történelem vége? [Sfîrşitul istoriei?] (1992), A posztmodern Heidegger [Heidegger postmodern] (1993), Die Krise der Kulturkritik [Criza criticii culturii] (1996), Mesék Napnyugatról [Poveşti de la Soare-Apune] (2003). În limba română s-a tradus cartea Meditaţii anticarteziene, apărută la editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1999. De asemenea, nu poate fi omisă nici excepţionala traducerea în maghiară a cărţii Fiinţă şi timp, numele lui Vajda figurînd ca referinţă în rîndul traducătorilor lui Heidegger. Prezenta scriere are ca laitmotiv un scurt pasaj din Phaidros-ul lui Platon, în care Socrate încearcă să găsească o alternativă atît la interpretarea mitologică, cît şi ştiinţific-raţionalistă asupra lumii. Este vorba despre rostul filosofiei, care încearcă să-şi croiască drum şi să-şi păstreze libertatea de mişcare printre simulacrele pietrificate ale culturii şi civilizaţiei umane. O inedită şi inspirată îmbinare a elementelor consacrate de tradiţia filosofică cu idei originale, raportate în permanenţă la situaţii de viaţă concrete. Un îndemn să regîndim ceea ce a fost deja gîndit. Căci atît Socrate, cît şi Vajda ajung la concluzia că filosofia este cunoaştere de sine...
Sursă: Idea
