TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Ion Vasile Şerban
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Ion Vasile Şerban s-a născut pe 8 august 1942 la Dumbrăveni (Sibiu), într-o familie de învăţători. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti (1965). Doctorat în filologie, la aceeaşi universitate, cu teza Critica sociologică, o formă în tipologia criticii literare (1980). A fost pe rând preparator, asistent, lector, conferenţiar şi profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A predat, între 1991 şi 1996, cursuri de limba şi literatura română la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Pisa (Italia). După 1990, a fost prodecan al Facultăţii de Litere (1990–1991), director de studii al Departamentului de Studii Culturale Europene (în prezent, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene), unde a predat cursuri de teoria literaturii, sociologia culturii şi studii culturale. Între 1997 şi 1999 a publicat săptămânal analize social-politice în ziarul Curentul, în pagina „Curentul de opinie“. A murit pe 29 septembrie 2005.

Volume publicate: Literatură şi societate, Editura Eminescu, 1982; Critica sociologică, Editura Univers, 1983; Seminarii de teorie literară. Poezie, roman, critică, Editura Paralela 45, 2001.

A prefaţat volume de Victor Hugo, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev, Mihail Bulgakov, Vladimir Maiakovski,  Alexandr Soljeniţîn, Bulat Okudjava, Valentin Rasputin, dar şi volume de George Coşbuc, Octavian Goga şi Tudor Vianu.