TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Gordon Tullock
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Gordon Tullock a fost profesor de Drept şi Economie la George Mason University School of Law din Arlington, Virginia. A studiat Dreptul, dar nu şi-a luat licenţa, pentru că a refuzat să plătească o taxă de 5 dolari. Asta nu l-a împiedicat să devină profesor universitar – de economie. În 1947 a primit titlul de Juris Doctor de la University of Chicago, iar în 1997 aceeaşi universitate l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa.

Alături de cartea Calculul Consimţământului scrisă împreună cu Buchanan, cu care a fost coleg la Virginia Polytechnic Institute, printre cele mai importante contribuţii la domeniul ştiinţelor sociale şi politice se află conceptul de „rent-seeking”, despre care a scris încă din 1967. „Ipotezele lui Tullock”, „legile lui Tullock” şi „paradoxurile lui Tullock” au marcat nu doar sfera de studiu a alegerii publice, ci şi dreptul, economia şi sociobiologia. A fost preşedinte al Southern Economic Association şi al Western Economic Associations, iar în 1998 a devenit membru de onoare în American Economics Association.