TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Adrian Schiop
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, județul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Master în lingvistică la Facultatea de Litere a aceleiași universități. Și-a susținut doctoratul, avînd ca temă manelele, la SNSPA București, sub coordonarea profesorului Vintilă Mihăilescu.

A lucrat ca profesor de limba și literatura română (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004-2010, Evenimentul zileiPrezentRomânia liberă). A debutat în revista Fracturi (2002) și a mai publicat trei romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009) și Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2014, 2017; adaptare cinematografică în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel – Digudai în rolurile principale, scenariul semnat de Adrian Schiop și Ivana Mladenović; Premiul revistei Observator cultural și Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014). Prezent cu traduceri în reviste din Belgia (DW B), Elveția (Heterographe), Cehia (A2) și Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei CriticAtac.