Ulița copilăriei

„Pentru Ionel Teodoreanu, Ulița copilăriei e un fel de «école de la rue», dar cu altă fascinație decât la Anatole France, mica stradă din Iași fiind mai intimă, confundându-se cu biografia naratorului, evocând universul infantil pierdut. Piesa titulară, între reverie și mit, e de fapt o meditație cu substrat pe marginea destinului tragic al fratelui mai mic, mort pe front ca pilot de război, în Franța. Văzută în spirit animist, ca într-un basm, ulița e concomitent oglindă, album și cronică. Zmeiele, felinarul cu petrol, cromatica toamnei, școala, toate țin de memoria uliței. În fragmentul titular al Uliței moartea e în același timp realitate și simbol. În Cel din urmă basm, tranziția de la ficțiune la luciditate, ieșirea din zona invocației reprezintă, simbolic, un fenomen de ruptură echivalent cu o «moarte» a fericirii inconștiente.“

Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român