Lumea de azi este consecința celei de ieri. E cu atât mai adevărat când vine vorba despre moștenirea comunismului, față de care nu a existat niciodată o ruptură reală și asumată. În prelungirea tezei sale din monumentala Istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul ascensiunii Rusiei și a Chinei: lumea se îndreaptă spre o nouă eră barbară, în care democrația și drepturile omului sunt amenințate.
Volumul prezintă, într-o formă condensată și adusă la zi, contextul complicității Occidentului, care a asistat ca simplu spectator la prăbușirea Uniunii Sovietice și la urmările acestei „catastrofe“, făcându-l astfel posibil, în primă instanță, pe Putin. Impactul acestuia, cu veleitățile autoritariste și pornirile războinice, a fost previzibil de la bun început: țările democratice nu doar că s-au lăsat orbite, ci l-au primit pe covorul roșu și s-au afundat de bunăvoie în dependența energetică de Rusia și în afacerile cu statul rus și cu oligarhii.
În fundal se pregătește China, avertizează Thierry Wolton. Spre deosebire de Rusia, China are mijloacele de a instaura o nouă ordine mondială. Odată cu ascensiunea de neoprit a celor două regimuri, sprijinită și de acțiunile de forță ale organizațiilor teroriste sau ale Coreei de Nord, putem vedea limpede ce anume va defini această eră barbară: exploatarea slăbiciunilor Occidentului și respingerea violentă a modelului democratic, propaganda naționalistă, demonizarea Celuilalt și rescrierea istoriei. Să ne mai mire că Occidentul ajută Ucraina cu picătura, că privește neputincios înspre butoiul cu pulbere din Orientul Apropiat sau că ignoră semnalele provocatoare din Marea Chinei?
„Pe 24 februarie 2022, planeta a alunecat într-un conflict la scară globală. În el se înfruntă două concepții diferite de guvernare, două seturi de valori, două moduri de a concepe relațiile internaționale.“ —THIERRY WOLTON
Alte titluri de
Thierry Wolton:
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (Vol. 1)
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Negaționismul de stânga
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (Vol. 2)
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (Vol. 3)
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
KGB-ul la putere
, Humanitas , colecţia Istorie contemporană
Reflecții despre comunism
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Noile drumuri ale servituții noastre
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Cartea neagră a lui Vladimir Putin
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Alte titluri de
Iulian Comănescu:
Dumnezeu, om, animal, mașină
, Humanitas , colecţia Humanitas | Ştiinţă
Războiul cipurilor
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Cum să discuți cu un negaționist al științei
, Humanitas , colecţia Humanitas | Ştiinţă
Urzeala timpului
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Neîncrederea: Cum funcțíonează România profundă
, Humanitas
Puterea limbajului
, Humanitas , colecţia Humanitas | Ştiinţă
Diferiți
, Humanitas
Încercuirea
, RAO
Mihnea Constantinescu
, Curtea Veche
Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor
, Humanitas , colecţia Humanitas Junior
O călătorie în timp la Oamenii de Neanderthal
, Humanitas , colecţia Humanitas Junior
Medina infinită
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Cartea neagră a lui Vladimir Putin
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota