Rețete culese de la cinci brașovence

E SIMPLU, E COMPLICAT SĂ PREGĂTEȘTI MASA?

România profundă se dezvăluie și prin bucătărie. Rețete venite de nici unde, adaosuri  succesive  de  la  rude,  prietene,  dădace,  din lecturi întâmplătoare prin almanahuri ori foi de calendar au constituit în mai toate casele româncelor o zestre expresivă, variată și… mai  totdeauna gustoasă.
Poți privi rețeta în sine că bucătăreasă întrebându-te dacă ai ingredientele necesare s-o prepari. Dar  dacă mergi mai  departe și o pui într-un context, în  speță într-un caiet cu  rețete, o  compari cu celelalte „surate”, urmărești personajele de la care a  fost  culeasă
– ai în față, pe nesimțite, o lume colorată, bine mirositoare care te transformă vremelnic într-un adevărat Gargantua contemporan.
Cele cinci brașovence adună rețete de la soții din protipendada orașului (doamnele Brediceanu, Ciortea, Simionescu), mătuși, prietene (Lelia, Mărioara, Virgini) ori guvernante nemțoaice sau unguroaice (Mette tante, Sofi neni).
Notația e riguroasă dar  adesea pare  făcută pentru cunoscătoare și atunci cantitățile sunt omise, înșirându-se doar ingredientele ca atare.
Unitățile de măsură te introduc într-o lume tainică, inaccesibilă profanilor: pe lângă grame (și decagrame), litri, kilograme apar decă (plural, deci), loți, salice, funți și altele sui generis: „zahăr cât șase ouă”.
Și unele recipiente sau recomandări rămân puțin misterioase:
„o lingură cu care se scoate laptele”, „strecori prin moț”, „formă de pepene”.
Respectuoase față de condimente, gospodinele le tratează pe măsură pomenindu-le în latinește sau nemțește: natrium bicarbon, cremor tartari, ausbruch. Ba și în românește, transcrise fonetic, epis.