Într-o dimineață din primăvară anului 1953, Aldous Huxley ia patru zecimi de gram de mescalină și așteaptă răbdător să vadă ce se întîmplă. După un timp, constată că totul, de la florile din vază pînă la cutele pantalonilor, e complet schimbat: culorile sunt mai intense și mai luminoase, iar timpul și spațiul par să nu aibă nici o importanță. Huxley notează cu lux de amănunte senzațiile trăite în Porțile percepției, conchizind că halucinogenele stimulează creativitatea și brodînd pe marginea efectelor pe care asemenea experiențe le-ar putea avea asupra artei și religiei. În continuarea acestui eseu devenit clasic, Raiul și iadul arată că halucinogenele pot fi folosite și pentru a ajunge la o percepție spirituală și la revelația personală. Raiul și iadul se referă aici, metaforic, la ceea ce Huxley consideră a fi două stări contrarii care se pot manifesta la „antipozii minții” atunci cînd se deschid „porțile percepției” – nu doar în cadrul experiențelor mistice, ci și în viața de zi cu zi.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota