„Porțile percepției” este în egală măsură un eseu și o pagină de jurnal. În paginile acesteia, Aldous Huxley descrie cu lux de amănunte ceea ce a simțit atunci când și-a administrat, strict experimental, o doză de patru zecimi de gram de mescalină. Rezultatul a fost acela că simțurile i s-au deschis la maximum iar el a reușit să pătrundă cu mintea până în miezul lucrurilor, înțelegându-le în lumina lor originară. Ba mai mult, a înțeles că prin intermediul acestei substanțe, ca și a altora de natură asemănătoare, omul își poate deschide „porțile percepției” până într-acolo încât poate ajunge la antipozii sinelui, obținând acele stări extatice la care ajung misticii prin asceză și rugăciune, și prin care poate „vedea” atât raiul cât și iadul.
În cel de-al doilea eseu, „Raiul și iadul”, Huxley reia tema stărilor extatice și realizează un eseu de tipul „variațiuni la o temă dată”, trecând la index o serie de metode prin care omul poate ajunge la acel gen de extaz mistic prin care percepe ca reale și imediate cele două dimensiuni psihologice aflate la antipozii sinelui: beatitudinea specifică raiului și groaza specifică iadului. Printre aceste metode, se numără: asceza, însoțită de rugăciune, întâlnită cu precădere la misticii creștini, dansurile și cântecele rituale, specifice altor religii, administrarea de stupefiante, altele decât mescalina, sporirea, conștientă sau inconștientă a adrenalinei din sânge, precum și alte modalități prin care compoziția chimică a celulelor din organism este modificată astfel încât creierul să ajungă la acea stare fizică, chimică și biologică, optimă deschiderii la maximum a „porților percepției”.
