În această poveste plină de umor și lecții valoroase, Ema și Eric pornesc împreună într-o aventură în care descoperă cât de mult putem afecta natura dacă nu suntem atenți, dar și cum fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, poate contribui la protejarea Pământului împotriva poluării.
După o întâmplare neașteptată de ziua lui, Eric realizează cât de important este să avem grijă de planeta noastră! Ulterior, micul nostru erou le explică tuturor colegilor de la grădiniță cum ajung oamenii să polueze mediul. De la cei doi prieteni curioși, copiii vor afla care sunt cele nouă gesturi simple, dar esențiale, legate de reciclare, economisire și curățenie, pe care le putem face cu toții pentru binele planetei.
La finalul cărții, veți găsi o listă de activități dedicate grădinițelor, școlilor și familiei, menite să îi ajute pe cei mici să înțeleagă mai ușor ce înseamnă reciclarea. Cartea se adresează copiilor, părinților și educatorilor care doresc să descopere, într-un mod prietenos și accesibil, cum pot avea grijă de mediul înconjurător.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota