Ioana Chicet Macoveiciuc este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite bloguri românești despre creşterea copiilor: printesaurbana, blog care a fost şi punctul de pornire al acestei cărţi. În afară de intensa experienţă de mamă a Sofiei şi a lui Ivan, Ioana Chicet Macoveiciuc are cincisprezece ani de experienţă în presă şi comunicare. A început să lucreze la nouăsprezece ani, în cadrul departamentului de Ştiri al Prima TV, apoi a lucrat în PR, a fost copywriter, jurnalist în presa scrisă (a publicat sute de articole în reviste cunoscute), realizatoarea unei emisiuni la TVR1, redactor şef al unei reviste săptămânale, a construit strategii de comunicare pentru mai multe proiecte web. Acum scrie pentru ea și pentru cititorii blogului ei și organizează evenimente pentru părinți.
Blogul Ioanei, printesaurbana , a adunat în ultimii ani o comunitate de mii de cititoare entuziaste. Amuzant, bine scris, informativ şi emoţionant, prietenos şi simpatic, blogul le a cucerit pe tinerele sau mai puţin tinerele mame, bunici, mătuşi, fiice, soţii, iubite care îl vizitează. Printre ele s au strecurat şi taţi, unchi, fii, soţi, iubiţi, copii... O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă continuă munca de iubire începută pe blog, spune povestea adevărată a unei fete obișnuite care a venit în Capitală să scrie ca să schimbe lumea, dar în timp a înțeles că cel mai bun fel de a schimba lumea e să crească doi copii fericiți. Plină de umor, dar şi de informaţii utile, cu câte o lacrimă ascunsă pe ici, pe colo printre rânduri, cartea de faţă este o scrisoare de dragoste pentru copiii noştri, ai tuturor, de ieri, de azi şi de mâine.
"Ai să rîzi, dar pe vremea cînd încă trăiai cu picioarele printre coastele mele, la mine-n burtă, îmi doream atît de mult să te îmbrățişez, încît chiar am încercat de cîteva ori, atunci cînd nu mă vedea nimeni, să-mi iau burta în brațe.
Desigur, n-am reuşit, deşi sînt destul de flexibilă, am făcut doi ani de balet înainte să intru la şcoală.
Aşa că am aşteptat cu mare nerăbdare să te naşti, să te pot aşeza pe pieptul meu, să-mi trec uşurel mîinile peste trupul tău mic şi cald, să închid ochii, să traaaag în piept mirosul tău de nou, moale, perfect, şi să încremenesc acolo pentru totdeauna.
Burta creştea tot mai mare şi eu pofteam tot mai mult să te țin în brațe. Nici gîndul unui cremşnit proaspăt nu-mi aducea la fel de multă apă-n gură ca gîndul că într-o zi o să te am în brațe. Adormeam cu ochii închişi pironiți pe imaginea asta, mă trezeam cu ea sub pernă. Şi, recunosc, din cînd în cînd, dacă nu mă vedea nimeni, încercam să-mi iau burta în brațe, ca să nu mă usuc de poftă şi de dor să te iubesc şi cu brațele, nu doar cu placenta.
A venit apoi ziua în care n-ai mai putut nici tu de dor. Şi ne-am născut amîndoi şi-a început acolo pe patul de spital cea mai lungă şi mai plină îmbrățişare din lume.
Şi daaa, e mult mai grozavă îmbrăţişarea noastră decît orice-am visat, sperat, poftit, gîndit că o să fie. Le am pe toate cînd te țin în brațe. Te iubesc şi mă iubesc. Mă iert şi-ți promit. Tu rîzi şi eu plîng, amîndoi de bucurie că ne ținem în brațe.
Uneori te mai las jos să-mi pun un pahar cu apă, dar imediat te iau la loc şi te aşez unde ne e bine, unde ni se umplu inimile şi ochii, de unde plecăm să ne trăim viețile şi unde ne întoarcem mereu, de zeci de ori pe zi.
Stai fāră grijă, nu-ți dau drumul înainte să mor. Nimic nu e mai important, mai urgent, mai frumos ca îmbrăţişarea noastră.
O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă. De asta m-am născut, cred eu: ca să te țin pe tine-n brațe." Ioana Chicet-Macoveiciuc
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota