„Petrolul și gazele sunt coloana vertebrală a Iranului, o sursă uriașă de venit. Dar, pe lângă numărul mare de sancțiuni internaționale, lipsa de diversificare, dependența de hidrocarburi, fac din economia iraniană un colos cu picioare de lut, gata să se prăbușească la cea mai mică fluctuație a pieței țițeiului și a politicii internaționale.
Acum un secol, un geolog britanic, excentric, entuziast și aventurier a deschis în Iran ceea ce avea să se dovedească o adevărată cutie a Pandorei. James B. Reynolds a descoperit roci saturate de petrol în zona Masjid-e Suleiman. Reynolds nu făcea decât să pășească pe urmele baronului de origine germană Paul Iulius Reuters (care și-a dat numele celebrei agenții de știri), care primea de la șahul Iranului, în 1872, drepturile exclusive pentru lucrări de infrastructură și exploatare a subsolului. Petrolul a făcut din Iran un punct de atracție și de conflict între marile puteri coloniale. Partea leului a revenit Imperiului britanic. Petrolul a făcut din șahii iranieni, până la revoluția islamică din 1979, simple marionete dirijate mai întâi de la Londra, apoi de la Washington.
Veniturile uriașe din petrol au fost la baza dezvoltării moderne a Iranului. Cu banii din petrol a fost pusă la punct infrastructura în anii '50, '60 și '70 și tot banii din petrol au ucis agricultura iraniană, neglijată de șahul amator de industrie. Între timp, populația nu beneficia de aceste venituri, nu existau programe sociale coerente iar la momentul revoluției islamice în 1979, aproximativ 70% din populație era analfabetă. Concentrarea pe petrol a făcut din economia iraniană un bolnav pe umerii căruia stau subvenții și ajutoare sociale zdrobitoare.
Toate celelalte ramuri ale economiei sunt, potrivit experților în economie locali și străini, insuficient dezvoltate, în umbră mașinăriei de petrol și, mai nou, de gaze.
Însă dincolo de peisajul politic și economic, ceea ce prea rar se vede în exterior, este Iranul „adevărat”, Iranul pe care îl zărim printre rânduri în „Pierdut în Iran”. Cătălin Vrabie de fapt nu s-a pierdut în Iran, spre deosebire de mulți alții care nu văd decât în alb și negru politic. Cătălin Vrabie a pornit onest la drum, și-a parcurs călătoria cu ochii bine deschiși, neinfluențat de opiniile altora. A rezultat un jurnal de călătorie, mai ales foarte onest, fără idei preconcepute și cu atât mai valoros.
Cu „Pierdut în Iran” facem cunoștință cu iranienii adevărați, cei care nu ajung mai niciodată în articolele de presă, iranienii calzi, curioși și ospitalieri, cu Iranul modern dar și cu ecouri ale vechii Persii. Pentru cei ca mine care au mai fost în Iran, jurnalul de călătorie al lui Cătălin Vrabie aprinde un dor de Iran greu de explicat. De exemplu, citind „Pierdut în Iran” am descoperit cu încântare că am stat în același loc ca și Cătălin în Yazd și m-am bucurat de aceeași grădină interioară minunată.
Cam așa este și Iranul de azi, prins între ce se vede și ce nu se vede – ziduri aspre la exterior și o bogăție de răcoare și grădini verzi în interior. Pentru cei care nu au mai fost acolo, cred că „Pierdut în Iran” este cea mai bună cale să le trezească gânduri de călătorie.”
Carmen Gavrilă
corespondent diplomatic
Radio România
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota