„Am scris așa cum nu scrisesem nicio dată, aproape încontinuu. Am scris și 10-12 ore legat, am scris în fiecare secundă pe care am putut-o elibera de altceva, iar când nu am scris, m-am gândit la scris. Când am încheiat, mi-am dat seama că trăisem o formă de transă, că nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, că nu făcusem curat în casă (OCD-ul meu cel mai pronunțat), că nu locuisem decât în cartea aia. Asta." Petronela Rotar
„O carte de o sinceritate brutală, unde niciun sentiment, nicio trăire, nicio faptă nu rămân nedisecate și neexpuse privirii cititorilor. Dar ceea ce impresionează cel mai mult este capacitatea Petronelei Rotar de a răsfrânge și asupra lor complicațiile și nesiguranțele personajelor din carte, provocându-i la o introspecție adâncă în urma căreia rămâne întrebarea: Oare eu cât am fost, cât sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau respingere pe care îl ai fața de personaje, romanul acesta devine mai devreme sau mai târziu o poveste personală, pe care fiecare cititor o modelează mai mult sau mai puțin conștient. Nu e de mirare că, la final, simți că ai citit o carte despre tine, în care chiar dacă nu te-ai regăsit cu totul, te-ai simțit parte din poveste." Camelia Cavadia
„Ca o disecție făcută pe viu, cartea Petronelei este construita în jurul revelației dureroase că, deși ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înșine nu avem unde să fugim." Anca Mizumschi
„Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul ca ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violența și rezistență în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă." Radu Vancu
„Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gura instinctului care urla „Nu!", să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei (…) Ca să te-ntorci la tine, ca altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară…" Ana Barton
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota