Conține activități de numărare până la 20, de dezvoltare a perspicacității și de stimulare a gândirii matematice, precum și adunări și scăderi simple, fără trecere peste ordin.
Acest caiet face parte din colecția „Activități de zi cu zi”, care urmărește dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 ani și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere! Cu ajutorul cărții, copilul va învăța să rezolve un calcul matematic, să cunoască numerele și va descoperi lucruri esențiale despre noțiunea timpului.
Activități de zi cu zi este o colecție pentru preșcolari care încurajează exersarea zilnică a cunoștințelor într-un mod ludic.
Cele zece titluri urmăresc dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere!
Din aceeași colecție mai fac parte: • Litere • Dezvoltarea limbajului • Cifrele • Numere și gândire matematică • Logică, atenție și memorie 3-4 ani • Logică, atenție și memorie 5-6 ani • Animale • Științele naturii • Reguli de comportament
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota