„Matematică. Manual pentru clasa a VII-a” a fost realizat în conformitate cu noua programă școlară pentru disciplina Matematică, clasele a V-a–a VIII-a, aprobată prin O.M. nr. 3393/28.02.2017.
Pornind de la ideea că matematica este arta de a construi realitatea și de a oferi noi înțelesuri cunoașterii umane, manualul îi invită pe elevii clasei a VII-a să descopere această disciplină prin exersare și îndemânare, cunoaștere și simț estetic, dar mai ales prin imaginație și intuiție. Matematica devine astfel poezia ideilor logice, iar adevărurile sale, gamele muzicale în care este scrisă simfonia legilor naturii.
Parcursul prin matematica clasei a VII-a este prezentat ca o poveste a marilor descoperiri. Călătoria începe cu măsurarea realității prin mărimi și forme noi, în Unitatea 1 – Mulțimea numerelor reale. Continuă cu transpunerea problemelor practice în modele matematice, prin Unitatea 2 – Ecuații și sisteme de ecuații liniare, și cu stabilirea unor coordonate matematice pentru lumea înconjurătoare și activitățile cotidiene, în Unitatea 3 – Elemente de organizare a datelor.
Realitatea este apoi descrisă prin forme drepte, în Unitatea 4 – Patrulatere, și forme rotunde, în Unitatea 5 – Cercul, fiind modelată în dimensiuni mai mari sau mai mici prin Asemănarea triunghiurilor. La finalul acestei aventuri, numerele și formele geometrice se întâlnesc în Unitatea 7 – Relații metrice.
Pentru ca aventura matematică să fie încununată de succes, manualul îi conduce pe elevi printre idei, concepte, definiții și teoreme într-un limbaj prietenos și apropiat de ei, apelând la simțul practic și la intuiție. Conceptele matematice sunt introduse pornind de la exemple din realitatea imediată și din experiențele de zi cu zi. Astfel, matematica se dezvăluie ca o lume deschisă, vie și dinamică, aflată în strânsă legătură cu toate domeniile de activitate și capabilă să formuleze, să descrie și să explice situații, probleme, fenomene și procese.
Dincolo de conținuturile prezentate în cuprins, manualul urmărește o lecție esențială: deprinderea elevilor de a se întreba „De ce?”. Educația matematică nu este privită doar ca o activitate de învățare, ci și ca un antrenament al minții pentru dezvoltarea gândirii. La fiecare pas, elevii găsesc momente de investigație și reflecție, oportunități de a formula întrebări și de a corela răspunsurile posibile cu datele situațiilor analizate.
Matematica este prezentată drept una dintre cele mai frumoase și profunde creații ale spiritului uman, indispensabilă umanității, deoarece tot ceea ce există în Univers nu este doar descris prin matematică, ci este construit din matematică.
Destinat elevilor clasei a VII-a, acest manual este un ghid de călătorie prin universul matematicii, în care logica, intuiția, investigația și legătura cu realitatea contribuie la înțelegerea și aprofundarea noțiunilor studiate.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota