Marea m-ar picta în albastru

De la autoarea bestsellerului internațional „Cât timp înfloresc lămâii”, descoperă un nou roman emoționant, în care dorul de mamă se împletește cu nostalgia pentru o țară pierdută, cu roșul intens al rodiilor, verdele plin de viață și frumusețea misterioasă a mării.

Cât timp marea rămâne albastră, există o parte din noi care încă mai poate spera.

Jihad, o adolescentă de șaptesprezece ani, își pierde mama și, odată cu ea, toate culorile lumii dispar din viața ei. Ochii ei nu mai văd nicio nuanță, până când găsește un caiet de desen ascuns, iar culorile încep să revină treptat. Copleșită de durere și neînțeleasă de tatăl său, Jihad este trimisă la Academia Braxton, unde numele și hijabul o fac vulnerabilă în fața prejudecăților celor din jur.

Refugiul ei devine un vechi caiet de schițe, realizat din lemnul unui copac din orașul natal al mamei sale, din Siria – o țară pe care Jihad o cunoaște doar din poveștile mamei. Deși nu a mai pictat de peste un an, începe să redea pe hârtie culorile durerii, suferinței și doliului, ilustrând povestea drumului mamei sale prin Siria.

Când arta ei ajunge, ca prin minune, pe zidurile New Yorkului, durerea ascunsă a lui Jihad reușește să emoționeze un oraș întreg.

Citește această carte dacă:

- Ai simțit cu tot sufletul emoția din bestsellerul Cât timp înfloresc lămâii și îți dorești o poveste mai intimă, mai caldă, mai aproape de doliu și identitate.

- Cauți un roman care nu vorbește doar despre pierdere, ci despre felul în care iubirea se regăsește în limbă, mâncare, tradiție, povești și culori.

- Îți dorești o carte cinematografică, cu imagini atât de vii, încât simți marea, rodiile, lemnul sirian și vopseaua de pe ziduri.

- Îți plac romanele cu accente de realism magic, care pornesc dintr-o durere foarte reală și o transformă într-o poveste plină de simboluri, culori și frumusețe stranie.

Siria din spatele poveștii

Siria pe care Jihad o poartă în suflet nu este doar țara mamei sale, a Mediteranei, a rodiilor, a limbii arabe și a poveștilor spuse acasă, ci și o țară marcată de conflictul izbucnit în 2011, după protestele Primăverii Arabe, când milioane de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, iar dorul de acasă a devenit o rană transmisă din generație în generație.

Această istorie nu este prezentată ca o lecție, ci ca o absență dureroasă, simțită în modul în care Jihad moștenește o țară pe care o cunoaște mai mult prin povești, mâncare, rugăciuni, limba arabă și amintirile mamei.

Romanul este o poveste despre ceea ce rămâne după ce o familie pleacă: vinovăția de a fi în siguranță când alții nu sunt, sentimentul de a fi străin într-un loc care ar trebui să fie acasă și nevoia de a păstra vie o mamă, o mare și o țară întreagă prin artă.