Imnurile sacre

Pitagora sau Pythagoras (în greacă: Πυθαγόρας; n. secolul al VI-lea î.Hr., Samos, Egeea de Nord, Grecia – d. anii 490 î.Hr., Metaponto⁠, Basilicata, Italia)⁠ a fost un filosof și matematician grec, originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realități, teoria numerelor și a armoniei. A fost și conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiția îi atribuie descoperirea teoremei geometrice și a tablei de înmulțire, care îi poartă numele. Ideile și descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiați.

Pitagora a fost un mare educator și învățător al spiritului grecesc și se spune că a fost și un atlet puternic, așa cum stătea bine atunci poeților, filosofilor (de exemplu, Platon însuși) și comandanților militari. Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, în Italia de sud, unde a întemeiat școala ce-i poartă numele, cea dintăi școală italică a Greciei antice.

Școlii pitagoreice și în special lui Pitagora i se atribuie o serie lungă de descoperiri în domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei, muzicii și în alte domenii științifice. Printre teoriile de bază ale pitagoreicilor, poziția centrală este ocupată de doctrina despre numere, considerandu-se că universul poate fi descris prin simbolurile matematice.

Numele inițial al lui Porfir a fost Malchos, un cuvânt care, așa cum ne spune chiar el, înseamnă "rege". Tatăl său avea același nume și era un om care se trăgea dintr-o familie distinsă. Suidas afirmă că Porfir a trăit în timpul domniei lui Aurelian și că a murit în timpul lui Diocletian. Porfir însuși ne spune că avea treizeci de ani când a devenit elevul lui Plotin, lucru petrecut în al zecelea an al domniei lui Galienus; astfel, data nașterii sale a fost anul 233 d.Hr.

După ce a părăsit orașul natal, Tyr, capitala Feniciei, Porfir a ajuns la Atena, unde a studiat sub îndrumarea lui Apolonios și a lui Longinus, ale cărui vaste cunoștinte și pricepere retorică i-au fost atât de folositoare lui Porfir, încât a ajuns să fie lăudat de profesorul său. La vârsta de douăzeci de ani se duce pentru prima dată la Roma, pentru a-l asculta pe Plotin, dar, având în vedere că ultimul își întrerupsese cursurile în acea perioadă, Porfir s-a întors în Orient. Despre cei zece ani care s-au scurs după aceea nu știm nimic.

La vârsta de treizeci de ani, Porfir ajunge la Roma și își propune să învețe filozofia lui Plotin. Porfir a câștigat atât de complet aprobarea și încrederea lui Plotin, încât a ajuns să fie considerat de acesta drept podoaba școlii sale și i-a îngăduit o relație în termeni foarte apropiați. Plotin l-a însărcinat în nenumărate rânduri cu abordarea diferitelor controverse care apăreau și i-a încredințat sarcina dificilă și delicată de a-i corecta și aranja scrierile.

Legătura sa cu Plotin a durat aproape șase ani; la sfârșitul acestei perioade Porfir a plecat în Sicilia. Nu după mult timp, Plotin moare în Campania. Potrivit lui Eusebiu și Ieronim, Porfir ar fi scris tratatul său împotriva religiei creștine, în 15 cărți, în perioada în care se afla în Sicilia. Despre restul vieții lui Porfir știm foarte puține lucruri. După Eunapios, el s-a întors la Roma, unde a predat și a ținut discursuri publice și unde și-a dovedit talentul oratoric, fiind respectat de către senat și de către popor până când a murit. Când se afla probabil la o vârstă mai înaintată, Porfir s-a căsătorit cu Marcella, văduva unuia dintre prietenii săi și mama a șapte copii. Data morții sale nu poate fi stabilită cu exactitate; a murit probabil în 305 sau 306 d.Hr.