Zilele şi jocul

"In Zilele si jocul (1977) nu sint de gasit conflicte spectaculoase, antrenante, ci asezate si lente observatii adinci ale psihicului uman, captiv intr-o lume in care nu-si poate gasi propria identitate.
Asa cum o dovedeste si romanul Zilele si jocul, proza lui Norman Manea este complicata, criptica, scrisa intr-o limba care incita atit prin lexic in sine, cit si prin sensurile si asociatiile trezite. Personajele sale, fie ca vorbim despre traume individuale sau colective, sint preocupate mai degraba sa analizeze si sa ierarhizeze existenta, pasind pe muchia subtire care desparte, dar si uneste viata de literatura. Lama ideilor, cu sclipirile lor orbitoare, decapiteaza eventualul patetism, iar experienta devine analiza, corporalizata intr-o textura densa, nervoasa."

"Manea e unul dintre scriitorii care s-au aflat in gura Leviatanului totalitar, privindu-l in fata, denuntind puterea sa devastatoare, dar si anulind seductia sa falsa si grosolana, mizeria sa de mucava. Maretia literara a lui Manea consta in capacitatea sa de a analiza subtil procesele larvare de degradare, subteranele sufletului si ale sentimentelor in care se elaboreaza mecanismele rezistentei, dar si ale duplicitatii si ale experimentarii curajoase, carnavalul dezlantuit si baroc al minciunii generalizate.” 

"Cum ar fi aratat literatura romana fara Norman Manea? Fara el, literatura romana se vede saracita, micsorata. Mai provinciala. Fara cartile lui, dense, diferite una de alta, reinventindu-se una din alta, asa cum el s-a reinventat trecind dintr-o lume in alta, fara sa abandoneze nimic esential. Fara aura pe care i-o dau versiunile internationale ale cartilor sale, fara felul in care s-a racordat, firesc, cu un efort invizibil, la dezbaterea lumii de azi. Fara tensiunea intelectuala pe care a adus-o romanului, fara asumarea riscului de a contrazice stereotipurile, cliseele, mitizarile infantile. Fara modul total in care s-a daruit literaturii.” 

"Norman Manea e un introspectiv problematizant pina la nevroza, produs 100% al unei culturi a traumei si a (dez)iluziei. Prea grav (chiar atunci cind problematizeaza burlescul si carnavalescul politic) pentru o cultura ce premiaza excesiv frivolitatea, prea etic pentru o lume literara «evazionist-estetica», prea incomod pentru o societate dominata de ipocrizie, prozatorul s-a impus, decisiv, prin implicarea existentiala, detenta intelectuala si anvergura problematica a unei opere de o profunda, severa, dramatica autenticitate.”