„În cartea Așteptăm cuminți teroarea realitatea personală se conturează în „singurul limbaj disponibil” și anume cel poetic. Calm, cuminte – cum o spune în titlu, dar cu un puternic presentiment că ceea ce va urma „nu cedează dimineților”, pentru că modul în care Ion Agaci își realizează universul poetic nu seamănă deloc cu o „democrație imitată”, ci mai degrabă cu o „liniște (...) care te desparte în două”. Plăcerea ca formă de rezistență – se transformă în poezie în formă de rezistență în fața abuzului, a slăbiciunii, a relaționării de orice tip și – nu în ultimul rând – a fragilității. Și dacă „totul abia urmează să vină”, eu zic să fim pregătiți. Un volum excelent.”
Moni Stănilă
„Vocea chirugicală a lui Ion Agaci nu desființează fragilitatea, dimpotrivă, o potențează. Cruzimea lumii și a vieții e întâmpinată cu luciditate, dar și cu foarte multă tandrețe, iar tandrețea e o pasăre rară în poezia noastră de azi. Rămășițele mizerabilismului din anii 2000 locuiesc aici într-un spațiu în care poetul vine și face din când în când curat cu toate instrumentele lui foarte personale: minimalism, precizie, cultivarea grației. Ion Agaci rescrie astfel o parte din poezia ultimilor ani eliminând agresivitatea și lamentația devenite deja banale, impunând o identitate poetică mult mai fluidă. Așteptăm cuminți teroarea înaintează în ritmul ei discret și (auto)ironic spre o nouă eră.”
Svetlana Cârstean
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota