Niciodată nu e pentru prima oară
Un scriitor, o profesoară, un copil, un bătrân sau o femeie tânără, toți se regăsesc în împrejurări neașteptate și experimentează strania senzație de déjà-vu, momentul acela în care în pânza realității se strecoară o fisură, care lasă să se întrevadă o altă viață.
Personajele Flăcărilor gemene par să se recunoască fără să se fi cunoscut și să reia legături dintr-un timp nedefinit, unul în care rămăsese ceva neterminat, în care nu s-au iubit destul, în care nu s-au iertat când trebuia, în care nu s-au sincronizat.
Fără să împărtășească un fir narativ comun, povestirile cuprinse în noul volum al lui Doru Preda schițează un univers în care banalul cotidianului capătă o aură misterioasă. Între real și fantastic, între amintire și iluzie, între fragilitatea relațiilor noastre și firele invizibile care ne aduc împreună, cartea provoacă constant cititorul să se întrebe câte dintre întâlnirile noastre sunt cu adevărat noi.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota