O carte cu profunde implicații, care ne așează în față o oglindă teribil de clară, pentru a vedea cu ochii sufletului cine suntem ca adulți și cine am fost în copilărie. Alice Miller ne vorbește despre drama copilului din fiecare dintre noi, pe care ea îl numește copilul dotat. El este copilul sensibil căruia natura i-a oferit abilitatea de a se uita pe sine, nevoile sale neîndeplinite și sentimentele negative intense, pentru a supraviețui. Acesta este un proces psihologic care ne rupe de noi înșine pentru a ne salva de la dispariția psihologică, și chiar fizică, în situații de criză. Dacă rareori suntem expuși unui pericol fizic real, psihologic lucrurile stau însă altfel, ne spune Alice Miller. Când părinții îl supun stresului psihologic intens și neglijenței emoționale, când nu respectă nevoile copilului și adevăratul său sine, organismul acestuia se mobilizează pentru a face față. Însă nu poți lupta mereu cu cei de care depinde viața ta și bunăstarea ta psihologică. Astfel încât copilul, dotat de natură cu această sensibilitate, devine extraordinar de atent cu nevoile adulților, ale părinților, ale căror iubire, grijă și atenție nu vrea să le piardă. Se rupe de adevăratul său sine și își construiește un sine fals. Mulți vor deveni adulți de succes, însă nefericiți și fără sens, depresivi sau grandomani narcisici, izolați complet de adevărata lor dimensiune umană.
Drama copilului sensibil este o tragedie a generațiilor: cei care nu au astăzi suficiente resurse pentru copiii lor sunt cei care de mici au avut grijă de nevoile propriilor părinți. Copiii au o nevoie naturală și sănătoasă de atenție. Este dorința oricărui copil de a fi văzut, de a se simți iubit, acceptat și înțeles. Nu suntem aici pentru a forma după „chipul și asemănarea noastră”, ci să lăsăm să se formeze ceea ce natura a pus cu generozitate în copiii noștri. Din păcate, reușim să le transmitem copiilor exact suferințele și lipsurile noastre. În lupta cu natura pentru a „crește” copii mai buni, ciuntim ceea ce ar fi putut crește cu adevărat verde și roditor, aflăm de la A. Miller.
„Mă întreb uneori dacă va fi vreodată posibil să înțelegem cât de singuri și părăsiți am fost când eram copii. Nu mă refer acum, în primul rând, la copiii de care nu s-a avut grijă în mod evident sau care au fost complet neglijați și care au fost mereu conștienți de acest lucru sau, cel puțin, au crescut știind că așa stau lucrurile. În afară de aceste cazuri extreme, există un număr foarte mare de oameni care intră în terapie cu credința (cu care au crescut) că au fost fericiți și protejați în copilărie. […] Ei se descurcă bine, chiar excelent, în orice întreprind; sunt admirați și invidiați; au succes de fiecare dată când vor – dar în spatele tuturor acestora se află ascunsă depresia, un sentiment de gol și alienare, precum și impresia că viețile lor nu au niciun sens.” - Alice Miller
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota