Alice Miller (1923–2010), psiholog elvețian, a fost recunoscută în mod special pentru lucrările sale în domeniul abuzului părinte-copil, traduse în numeroase limbi. Cartea să Drama copilului dotat a dat naștere unor dezbateri intense și a devenit un bestseller internațional. Opiniile sale asupra consecințelor abuzului față de copil au devenit deosebit de influențe. Miller a ținut să clarifice că termenul „abuz” nu se referă numai la violența fizică și la abuzul sexual, ci și la o formă de abuz mai insidioasă: cel psihologic. Acesta este insidios deoarece e dificil de identificat și de oprit, căci persoana abuzată are adesea tendința de a ascunde abuzul chiar și de sine, și s-ar putea să nu devină conștientă de el decât în urma unui eveniment dramatic sau a instalării depresiei, ce se cere tratată.

Miller, care în discursul său asociază psihanaliza cu „pedagogia neagră”, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor nevrozelor și psihozelor. Ea a susținut că toate formele de boală mintală, de dependență, de crimă, precum și aderarea oarbă la o sectă religioasă sunt cauzate în ultima instanță de furia și suferința refulate ce rezultă din traumele inconștiente nerezolvate din copilărie. Ea a analizat din această perspectivă viața unor figuri problematice ale istoriei, realizând între altele psihobiografia lui Adolf Hitler și a lui Jürgen Bartsch, despre care afirmă că au suferit de abuzuri parentale repetate.

Printre cele mai cunoscute cărți ale sale: Am Anfang war Erziehung (1980), Wege des Lebens. Sieben Geschichten (1998), Du sollst nicht merken. Variationen über das Paradies-Thema (1998), Evas Erwachen. Über die Auflösung emotionaler Blindheit (2001) etc.