Amintiri din copilărie, de Ion Creangă, face parte din colecția de Bibliografie școlară recomandată, coordonată de prof. MARIANA BADEA. Utilă pentru cunoașterea principalelor opere literare studiate la școală, colecția se remarcă printr-o atentă îngrijire a textului, astfel încât copiii cărora li se adresează aceste titluri să beneficieze de o experiență a lecturii folositoare, menită să accentueze aplecarea spre literatura română și scriitorii care au marcat diversele perioade și curente.
ION CREANGĂ (1837?-1889) s-a născut la Humulești, județul Neamț, din „părinți români”, copilăria petrecută în satul natal fiind puternic înrădăcinată în sufletul scriitorului și constituind subiectul bildungsromanului Amintiri din copilărie. Această operă apare în revista Convorbiri literare astfel: în 1881, ianuarie, partea I, în aprilie, partea a II-a, și in 1882, martie, partea a III-a, ultima parte fiind publicată postum, în 1892.
„Romanul Amintiri din copilărie, considerat de critici capodopera lui Creangă, are ca temă evocarea vieții satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și anume a satului Humulești, cu oamenii săi, „gospodari tot unul și unul”, mediu social în care personajul Nică evoluează de la copilărie la adolescență. Întâmplările și evenimentele nu sunt relatate în ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referință în conturarea eroului, a „copilăriei copilului universal”.” (George Călinescu).
Textul este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic, bogat in particularitati dialectale din zona Moldovei.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota