Înainte de izbucnirea primului război mondial, fostul ofiÅ£er de honvezi Sándor Werner porneÅŸte spre Lumea Nouă ca să se îmbogăţească. Ar vrea să-l ia cu el ÅŸi pe fiul său, Lukács, dar singurul care urcă pe vasul de emigranÅ£i este tatăl. Pe Lukács, dorinÅ£a de aventură îl poartă în Africa. Se reîntâlnesc în 1919, amândoi fără un ban, dezamăgiÅ£i, ascunzându-se prin Cluj. Tatăl, pentru că fusese soldat ÅŸi pentru că are o misiune secretă. Fiul, pentru că a chiulit de la război ÅŸi în continuare nu ÅŸtie ce să facă cu viaÅ£a lui. Cum arăta lumea din care au pornit la drum ÅŸi cum arată cea în care au sosit? Ce s-a întâmplat cu femeile în timp ce bărbaÅ£ii luptau sau se eschivau? Åži de ce nu coboară de pe piedestal statuia celui mai mare rege maghiar ca să intervină în mersul istoriei?
„Vida Gábor oferă mai multe romane într‑unul singur, acÈ›ionând macazurile narative cu atâta naturaleÈ›eÈ™i subtilitate,încât cititorul nu realizează decât târziu că s‑a schimbat direcÈ›ia de mers, dacă nu cumva tren(d)ul, cu totul. (...)Arhi‑roman, roman al romanelor,È™i totodată lume a lumilor, Acolo unde‑i sufletul săueste în multe feluri un tur de forțăși virtuozitate. Dar este,în acelaÈ™i timp, oîntreprindere care mobilizeazăîn cel maiînalt grad curajul moral”, scrie Caius Dobrescu.
„Când în octombrie 1919 a ajuns la Budapesta, sub dantelăria de oÈ›el ÅŸi sticlă a gării Nyugati, Lukács Werner s‑a gândit că dacă fiecare drum care duce acasă e atât de lung, de greu ÅŸi de întortocheat, atunci înseamnă că morÈ›ii nu se întorc niciodată, pentru că străjerii de la porÈ›ile lumii de dincolo nu pot fi mituiÈ›i. Stătea în sala plină de fum, sunând a gol, expusă curentului, în costumul lui subÈ›ire, deschis la culoare ÅŸi într‑o geacă englezească de marinar, sfâÅŸiată în mai multe locuri, cu o geantă medicală uzată în mână, cu o pălărie de fetru pe cap ÅŸi s‑a gândit la ce‑i spusese cândva tare demult taică‑său, cam aÅŸa vor trebui să sosească, în toamna lui ’19, când navigatul pe mare e încă sigur, furtunile de iarnă nu s‑au pornit încă ÅŸi aisbergurile atlantice nu au început încă să rătăcească primăvara. Iar acum oceanul e plin de mine, de epave în derivă, toate porturile sunt pline de poliÈ›iÅŸti, comandanÈ›i de garnizoană, oficiali care îÈ›i cer acte ÅŸi bacÅŸiÅŸ ÅŸi, dacă aÅŸa le căşună, te bagă imediat într‑o lungă carantină, te dezinfectează ÅŸi te pun să aÅŸtepÈ›i împreună cu alte sute de sărmani zdrenÈ›uiÈ›i, în derivă ÅŸi dacă până acum nu a fost bolnav sau păduchios, ei bine, o să fie, până la urmă de ce s‑o scoată cineva cu bine la capăt?” (fragment din roman).
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota