A râs și tata

Prima tipă căreia i-am atins sânii s-a sinucis. Dacă Alex Tocilescu face umor de hipsteri, caterincă finuță, Remus Boldea încearcă să iasă din zona burgheză de confort și să facă umor de băieți. Cele mai reușite proze ale volumului sunt pe băiețeală, cu situațiile tipice: îmbrobodirea unei colege de liceu, ratarea pierderii virginității, ieșirea cu gașca 30+ în Vamă, unde o yoghină convinge un tovarăș din grup să încerce poziția «anus la cer». Ca scriitor, e mult mai greu sa încastrezi într-un text faze de băieți, riscul să pici în fanfaronada, machisme proaste, clișee obosite și libidinoșenii e mare. Și cel mai dificil e să reabilitezi umorul de autobază, pe care personal îl ador – e sănătos și eficient, nu se împleticește în subtilități intelectuale. În zona asta rarefiată puțini se încumetă, iar cei care se încumetă de obicei își rup gâtul. Remus Boldea nu și-l rupe. Respect, Remus!

Imaginați-vă că viața voastră s-ar sparge ca o oglindă în timpul adolescenței, iar în fiecare fragment v-ați putea vedea câte un viitor posibil și niciunul n-ar arata precum v-ați dori. Așa sunt povestirile lui Remus Boldea: cioburi în care îți poți tăia buricele degetelor sau încheieturile, dar în care vezi lucrurile dureros de clar. Personajele sunt tineri care merg nepăsători pe muchiile existenței, ca pe niște funii întinse deasupra hăului. Nu există sfârșituri fericite, nici împliniri, de parcă eroii ar fi condamnați la o singură pedeapsă, una groaznică și imposibilă în același timp: să-și ducă la împlinire propria viață.