Această poveste m-a fermecat iremediabil încă de la cuvintele pe care autoarea ni le-a dedicat: „Pentru toate fetele care s-au regăsit în cărți.” Am știut pe loc faptul că minunăția aceasta va deveni una dintre favoritele mele din genul fantasy, și chiar așa s-a și întâmplat! Am trăit fiecare emoție a protagonistei, am simțit că suntem practic una și aceeași persoană, sentiment pe care nu l-am...
Un roman de ficțiune istorică inspirat din povestea celebrei fiziciene Lise Meitner care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a contribuit în mod ireproșabil la descoperiri în domeniul radioactivității (fisiunea nucleară). Am adorat fiecare clipă dedicată lecturii acestei povești! Paralela dintre realitate și ficțiune a fost aproape imperceptibilă, autoarea modificând doar numele personaj...
Recenzie Tărâmul de cenușă Vă mărturisesc, de când s-a lansat, în luna ianuarie a acestui an, m-am temut să-l citesc şi nu pentru că m-ar fi speriat numărul de pagini, are doar 992 de pagini, d...
Dragi prieteni, Oliver Jeffers, care vă este cu siguranță cunoscut cel puțin grație celor două povești ale sale despre călătoria creioanelor colorate, dacă nu cumva și datorită poveștii Copilul din ca...
Cine s-ar fi gândit că Natalie Portman, frumoasa și talentata actriță și regizoare de film americană (de origine evreiască) este o mare fană a poveștilor, ba încă a celor mai vechi dintre acestea, cele ce ne-au parvenit tocmai din Antichitate, de la Esop? Și nu doar că îi place să le citească sau să le asculte (după mărturia ei s-a îndrăgostit de povești pe când era foarte mică și le asculta c...
Abu-Hasan era unicul fiu al unui negustor din Bagdad, care până la vârsta de treizeci de ani îi fusese foarte credincios tatălui său, neieșindu-i niciodată din cuvânt. Tatăl însă, îl ținea foarte din...
Cei care au citit „Batman. Conclavul Bufnițelor”, primul volum din această nouă serie de B.D.-uri dedicate legendarului om-liliac, cu siguranță își amintesc ce bătălie sângeroasă și ce război psiholog...
Jurnalistul american Sebastian Junger adună în „Tribul” toate motivele posibile pentru care nouă, oamenilor, ne era și ne-ar fi mult mai bine trăind conectați la comunitatea din care facem parte și le...
Am așteptat cartea cu sufletul la gură din momentul în care am auzit/văzut că Adrian Schiop urmează să scoată o carte nouă și am devorat-o dintr-o singură citire, cum se cuvine. „Să ne fie la toți...
Neadaptații magici este primul volum din aceeași serie semnată de Neil Patrick Harris. Dacă numele autorului îți sună cunoscut, dă-mi voie să îți amintesc faptul că este actor și că cel mai probabil ț...
