Un roman de ficțiune istorică inspirat din povestea celebrei fiziciene Lise Meitner care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a contribuit în mod ireproșabil la descoperiri în domeniul radioactivității (fisiunea nucleară). Am adorat fiecare clipă dedicată lecturii acestei povești! Paralela dintre realitate și ficțiune a fost aproape imperceptibilă, autoarea modificând doar numele personajelor, creând altele noi și schimbând câteva locuri de desfășurare a acțiunii. În plus, rigurozitatea detaliilor care alcătuiesc atmosfera poveștii, accentul pus pe trăirile personajelor și gama largă de emoții transmise sunt unele dintre cele mai definitorii elemente ale acestei cărți. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost puterea și încrederea treptată a lui Hannah că totul va fi mai bine. A îndurat cu fruntea sus inegalitatea dintre ea și ceilalți colegi de la institut (în Berlinul nazist, ea fiind singura femeie, pe deasupra și de origine evreiască), batjocura (ideea indusă de naziști care vizează caracterul odios al fiecărui evreu) și durerea aproape continuă (provocată de moartea celor dragi ei). Cu toate acestea, își continuă munca în laborator, mai întâi în Berlin alături de Stefan Frei, cel care avea să-i devină dragostea vieții sale, și apoi în New Mexico. Astfel, de pe urma colaborării cu Stefan și mai apoi cu ceilalți colegi din New Mexico, Hannah face descoperiri remarcabile, și totodată periculoase dacă încap pe mâini greșite, în ceea ce privește fisiunea nucleară și crearea unei bombe care ar putea pune capăt tuturor războaielor.

Câteva citate reprezentative:

„Munca ei, dacă era menită să dețină vreun sens, trebuia să aibă același scop ca aceea a tatălui ei - și anume, să salveze vieți; ceea ce făcea acum avea potențial. Poate că va avea șansa să fie martoră la sfârșitul tuturor războaielor.” (pg. 83)

„- Iar dumneata nu crezi că dragostea va învinge în fața urii? 

  - Cine poate crede că ăsta e un lucru bun? întrebă Hannah, râzând. De-a lungul istoriei s-au comis mai multe atrocități în numele iubirii decât în numele urii. Pe timp de război, domnule Delaney, dragostea e periculoasă. Pe timp de război, atracția devine nestatornică.” (pg. 118)

„Legile fizicii sunt finite și inflexibile. Cândva, gândul acesta mă consola. Credeam că înseamnă că pot avea controlul asupra unui rezultat prin calcularea direcției unei reacții în lanț. Încrederea naivă că eram stăpână pe vreo bucată din viața mea a fost o iluzie stupidă și fără sens: după ce începe o reacție în lanț, nu i se pot aduce modificări, nu există cale de scăpare.” (pg. 249)