Austerlitz

“Pentru mine lumea se termina la sfârşitul secolului al XIX. Nu mă încumetasem niciodată să trec de această perioadă…”
Austerlitz este numele celui pe urmele căruia suntem conduşi în această carte. Care este ficţiune şi nu chiar, căci genurile şi stilurile se confundă atât de mult, încât se pierd graniţele, rezultând...

Cartepedia
Cartepedia 29 Aprilie, 2015
5

Cum să ne creştem băieţii

Dacă acum câteva zeci de ani militanţii pentru eliminarea discrimării susţineau, în toate formele, egalitate dintre sexe, egalitatea dintre copii şi aplicarea de tratamente egale în procesele educativ...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Aprilie, 2015
811

Iaşii de odinioară

Iaşii par a fi locul în care nostalgiile trec nealterate de la o generaţie la alta, în care locurile pătrează intactă memoria tuturor celor care le-au călcat, iar istoria prinde proporţii spaţiale. Câţi dintre cei care i-au vizitat nu îşi pot aminti cum „în fostul Pod Verde de odinioară, astăzi strada Carol, cât era ziulica de mare, forfotea lumea veselă şi paşnică. În luna florilor, în mai, câmp...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Aprilie, 2015
811

Noroc cu laptele

Aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre cât de norocos poate să fie cel care cumpără lapte când acesta s-a terminat în casă. Tata, de obicei. Vreau să vă spun că de fiecare dată când mă duc să cumpă...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Aprilie, 2015
811

Hoțul cuantic

Nu se poate să nu vrei să citești această carte! Indiferent de vârstă, de gust, de sex, de orientare religioasă sau socială, nu ai cum să nu vrei să citești Hoțul cuantic. Nu știu dacă-l știi pe Arsene Lupin (ar fi păcat să nu, pentru că este unul dintre cei mai șmecheri și inteligenți hoți care au existat vreodată și l-a mai și caftit pe Sherlock Holmes) dar sigur vei vrea să-l cunoști, după ce...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Aprilie, 2015
811

Mânie și timp

Există filosofi lipsiţi de umor. Alții care au umor involuntar. De la Voltaire încoace, cu o mică oprire la Nietzsche, filosofii s-au întrecut în seriozitate când vine vorba de a se exprima în lucrări...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Aprilie, 2015
811

În tandem

Ruby şi Garnet sunt nevoite să se mute într-un sătuc liniştit împreună cu tatăl lor şi cu noua lui prietenă pe care cele două gemene o detestă. Cum schimbarea nu le e defel pe plac, şi cum visurile lu...

Vlad Zver
Vlad Zver 09 Aprilie, 2015
811

Mătase

Plasându­-şi scriitura la intersecţia halucinată dintre haiku, perlă îndelung şlefuită, roman de aventură sau de dragoste, sau ambele, bineînţeles, Baricco reuşeşte la fiecare nouă lectură să mă surprindă cu modul alchimic în care decantează cu grijă esenţe pentru a le picura apoi printre cuvinte. Aflat undeva în afara literaturii pe care o urmăreşte cu un ochi tragic şi pedant de filosof şi cu un...

Vlad Zver
Vlad Zver 09 Aprilie, 2015
811

Foamea

Cât valorează şi ce chipuri pot lua demnitatea şi mândria în faţa sărăciei şi a foamei şi cum poţi face faţă lumii atunci când toate cele care prind viaţă în jurul tău sunt doar halucinaţii? Knut Hamsun, unul dintre câştigătorii Nobelului destul de puţin traduşi în România, descrie în cel mai devastator şi copleşitor mod, lupta unui scriitor care încearcă să îşi păstreze umanitatea deşi fiecare zi...

Vlad Zver
Vlad Zver 09 Aprilie, 2015
811

Iepurele de catifea

Iepurele de catifea reuşeşte să smulgă cu o candoare şi cu o tristeţe încântătoare o bucată veritabilă de copilărie şi să o aştearnă între coperţile unei cărţi care, asemenea jucăriilor celor mai îndr...

Vlad Zver
Vlad Zver 09 Aprilie, 2015
811
... ...

Urmărește-ne pe Instagram