Plasându-şi scriitura la intersecţia halucinată dintre haiku, perlă îndelung şlefuită, roman de aventură sau de dragoste, sau ambele, bineînţeles, Baricco reuşeşte la fiecare nouă lectură să mă surprindă cu modul alchimic în care decantează cu grijă esenţe pentru a le picura apoi printre cuvinte. Aflat undeva în afara literaturii pe care o urmăreşte cu un ochi tragic şi pedant de filosof şi cu un altul mereu neatent de îndrăgostit, Baricco pare că scrie dezinteresat, de dragul de a scrie, iar faptul că obţine o întreagă poveste despre drumurile nesfârşite către Japonia zbuciumată a sfârşitului de secol XIX în căutare de viermi de mătase este cu certitudine secundar.
Mătase înşiră firul întregii vieţi a lui Hervé Joncour în doar câteva pagini, de la felul în care „îşi urma destinul în modul în care cei mai mulţi sunt obişnuiţi să observe o zi ploioasă“ şi până în ziua în care „se aplecă asupra celor ce îi mai rămăseseră din viaţă şi reîncepu să se îngrijească, cu invincibila tenacitate a unui grădinar la lucru în dimineaţa de după furtună“.