O poveste Grimminală

Gabriela Macsim
Gabriela Macsim 29 Aprilie, 2015
98

Această carte nu este tocmai ce pare a fi! Deși am putea crede că este o poveste haioasă pentru copii mici, nu este deloc așa. Pentru a citi această poveste trebuie mult curaj, aproape la fel de mult pe cât au avut nevoie cei doi copii pentru a străbate unele dintre cele mai sângeroase povești ale fraților Grimm. Basmul celor doi copii, repovestit, este o poveste cu final fericit, dar până să ajungem la acest final, vom afla niște detalii, înspăimântătoare de-a dreptul, despre lumea basmelor.

Hansel și Gretel se nasc în basmul credinciosului Johannes, slujitorul credincios al tatălui lor. Copiii se nasc sub însemnul unui blestem, care îi va urmări până la maturitate. Credinciosul Johannes își va da viața pentru a-l apăra pe tatăl celor doi copii, iar tatăl, la rândul lui, va jertfi viețile copiilor, pentru a-i reda viața slujitorului loial. Atunci când își recapătă viața, oripilați, Hansel și Gretel fug de acasă în căutarea unor părinți mai buni. Viața nu va fi blândă cu ei și vor cunoaște niște orori la care nu ar fi visat nici în cele mai negre coșmaruri. Trecând prin opt basme sângeroase, de-a lungul anilor, Hansel și Gretel vor deveni stăpâni pe destinele lor, nemaifiind doi copii ce pot avea norocul să fie salvați, ci doi oameni care reușesc să se educe și să se apere singuri. Împreună, dar și separat, Hansel și Gretel se înfruntă cu o realitate nemiloasă și reușesc să o biruie.

Dacă vă plac poveștile cu final fericit, dar care au și substanță, nu treceți la următoarea carte până nu o citiți pe aceasta! Autorul îi pregătește pe cei mici pentru lectura aceasta, presărând povestea cu scurte comentarii și avertismente, și reușește să facă o treabă minunată, oferindu-ne o poveste teribilă și delicioasă în același timp. Dacă alegeți să citiți această carte, pregătiți-vă să nu o puteți lăsa din mână. 

O poveste Grimminală (Vol. 1)
O poveste Grimminală (Vol. 1)
Adam Gidwitz
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram