Blogger și pasionat de lectură, dans și orice este creativ în spațiul social. Propune o viziune proprie asupra noțiunii de viață și schimb intelectual sub o plăcută idee: totul este despre oameni și locuri, într-un frumos joc al imaginației.
Prefer cărțile despre știință și teorie, literatură universală, memorialistică și biografii (autorizate sau neautorizate).
Citind cartea lui Eric Vuillard, ne dăm seama că întotdeauan răul vine la putere, sau preia puterea în urma unor blufuri, a unor cacealmale pe care le regizează cei care au intenții mai puțin umane. Cazul naziștilor și a felului în care aceștia ajung la putere în Germania, avându-l lider pe Adolf Hitler, este un caz demn de studiat. Nu doar că reușesc să ajungă la putere după ce negociază cu marii...
Se spune că am început să trăim o eră condusă de fake news, iar cei care știu cum să manevreze aceste fake news sau să le depisteze, pentru a se apăra, trebuie să aibă o pregătire istorică, pentru a se feri de aceste tentative de înșelătorie. De la fake news se ajunge la strategii de manipulare în masă, se ajunge la ascensiunea populismului și se a ajunge la un post-adevăr, sau un adevăr alternati...
Există mai multe feluri de a cunoaște ce se întâmplă în câmpul puterii – poți citi memorii, poți citi biografii, cărți de istorie sau sociologie, iar dacă acest câmp al puterii se numește Statele Unit...
Victor E. Frankl câștigă tot mai mulți adepți și cititori în România cu a sa terapie pentru sens al vieții (logoterapia). Tot mai multe edituri din România încep să îi publice și să îi traducă cărțile. Strigătul neauzit pentru sensul vieții adună o serie de eseuri și conferințe ale autorului, unde acesta vorbește despre nevoia de a da un sens și de a găsi un sens pentru viețile noastre. Astfel, el...
Viața socială e o realitate construită de nevoile, dorințele și percepțiile noastre asupra celorlalți oameni, asupra naturii și asupra fenomenelor sociale. Religia și religiozitatea au fost dintotdeauna fenomene social în mișcare și evoluție. Omul a căutat credințe, a căutat divinități, a creat superstiții, și-a construit judecăți de valoare, a dat forme unor magii mistico-religioase. Ceea ce prop...
Întotdeauana mi-au plăcut scrisorile și ceea ce s-a transmis și se transmite prin ele. Editura Humanitas propune o carte ce reunește o serie de scrisori trimise de doamne din societatea înaltă românea...
Fie că mulți acceptă, dar și mai mulți resping, orice știm despre noi se datorează ideilor. Ideea este forma subtilă, academică, naturală, de a cunoaște și de a te educa. Întrebarea la care autorul St...
Una dintre posibilitățile cunoașterii lumii și cea mai vastă și vârstnică este filozofia. Făra ea sensul existenței noastre ar fi un vid în mișcare. Chiar dacă filozofia este pusă la loc de tihnă dato...
Timpul aduce noi teorii și noi descoperiri despre felul în care lumea modernă s-a născut. Ce este lumea modernă? Răspunsurile le putem căuta în diferite perioade istorice, dar antropologul Jack Weathe...
Ce terapii ne mai pot salva de angoasele cotidiene, de depresie, de singurătate, de anxietate? Putem face sport, putem merge la psiholog, putem să vizionăm filme, dar Alain de Botton și John Armstrong ne propun arta ca o terapie pentru „curățirea” noastră. Investigațiile celor doi autori răspund la o serie de întrebări care fac din artă o nouă știință a recuperării. Cei doi autori propun arta ca...
